Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii.
Anunțul a fost făcut de ministrul Vladimir Bolea, potrivit căruia instituirea situației excepționale este necesară în contextual secetei severe din acest an.
Ministrul a menționat că roada de grâu este mai mică față de cifrele prognozate, iar porumbul a fost compromis în proporție de sută la sută, în special, în sudul țării, transmite IPN.
Ministrul agriculturii spune că deși procesul de recoltare nu este finalizat, datele preliminare relevă o roadă modestă în acest an, comparativ cu anul trecut. Chiar dacă seceta a compromis o mare parte din roadă, ministrul dă asigurări că nu există premisele unei crize alimentare.
Vladimir Bolea spune că pentru a depăși situația critică din domeniul agriculturii este necesară restabilirea funcționalității sistemelor de irigare și sporirea accesului fermierilor la apele de suprafață. Pentru soluții prompte, urmează să fie instituită stare de urgență în domeniul agriculturii.
La 19 iulie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod portocaliu şi roşu de secetă hidrologică în râurile din ţară, iar pentru râul Nistru a fost emis Cod galben.
În Nistru se atestă o scădere a apei cu 30 – 40%, în râul Prut apa a scăzut cu 15-30% sub media multianuală a lunii iulie, iar în râurile mici cu 10 – 20 la sută.
Speram ca d-nul Ministu veti intoace si cu fata la noi agrucultori mici din tara.Asteptam nu numai vorbe