‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMaceratul de coada-calului - fungicid natural, util pentru sănătatea plantelor

Maceratul de coada-calului – fungicid natural, util pentru sănătatea plantelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Coada-calului sau Equisetum arvense reprezintă o specie de plante mult apreciată de către producătorii care optează pentru metodele organice de producere.

Extractul natural de coada-calului este eficient în prevenirea mai multor boli la culturi, cum ar fi mana la vița de vie și legume, făinarea, pătările, alternarioza la legume sau rapănul, mana și bășicarea frunzelor de piersic la pomii fructiferi.

Extractul de Equisetum arvense este considerat eficient și în prevenirea bolilor la culturile bacifere: putregaiului cenușiu, făinării, manei căpșunului și antracnozei.

‹ adv ›

Produsele pe baza extractului de coada-calului au devenit populare datorită faptului că pot înlocui unele tratamente tradițional realizate cu produse ce conțin cupru, astfel reducând cantitatea de substanță activă utilizată per hectar, în condițiile în care în agricultura ecologică cantitatea este limitată (maxim 6 kg de cupru ha/an).

Efectele fungicide sunt datorate conținutului sporit de acid silicic (5-7%), siliciu sub formă ușor asimilabilă care întărește țesuturile plantei, astfel asigurând protecția acesteia.

Printre substanțele active ce se conțin în coada-calului se mai numără: gluteolină, nicotină, palustrină și palustridină, fitosterină, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, săruri de potasiu.

‹ adv ›

Potrivit unor studii, produsele pe bază de coada-calului au asigurat o protecție bună a culturilor de tomate și cartofi de mană:

Pentru combaterea bolilor pot fi utilizate produse comerciale din magazinele agricole ce conțin drept substanță activă coada-calului (de exemplu Equiset) și pot fi succes integrate în schemele de protecție a plantelor pentru a reduce presiunea fungicidelor chimice.

În continuare, descriem două rețete populare de decoct și macerat de coada-calului pe care le puteți prepara de sine stătător:

‹ adv ›

Decoct din coada-calului

Pentru prepararea unui decoct din coada-calului se mărunțesc 1 kg de plante verzi sau 0,2 kg de plante uscate peste care se adaugă 7-10 litri de apă și se lasă la înmuiat pe 24 de ore.

După care amestecul se fierbe timp de 30-40 de minute și se lasă pentru răcire pentru 12 ore. Se strecoară și se diluează respectând un raport de 1:3 sau 1:5, iar apoi se aplică pe plante. Unii specialiști recomandă aplicarea preparatului nediluat în cazul simptomelor de atac.

De obicei, se recomandă repetarea tratamentului la fiecare 10 zile. Amestecul se păstrează la loc rece, în vase din plastic (nu este recomandată păstrarea preparatelor în vase de metal).

Macerat din coada-calului

Pentru prepararea maceratului din coada-calului se mărunțesc aceleași 1 kg de plante verzi sau 0,2 kg de plante uscate peste care se adaugă 7-10 litri de apă și se lasă la fermentat timp de 1-3 săptămâni, în funcție de temperatură.

Preparatul este gata în momentul în care nu se mai formează bule. Se recomandă diluarea soluției într-un raport de 1:10, iar apoi pulverizarea pe plante.

Vedeți și alte specii utile în menținerea sănătățiii plantelor de cultură accesând articolul Îngrășăminte organice din plante. Cum le preparăm.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›