‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleIrigarea castraveților prin picurare în câmp deschis. Sfaturi

Irigarea castraveților prin picurare în câmp deschis. Sfaturi

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Castraveții necesită o atenție sporită la capitolul asigurarea necesarului de apă pe parcursul vegetației. Consumul de apă al castraveților variază în funcție de faza de vegetație, fiind în creștere pe măsură ce planta crește și se dezvoltă, de la faza de germinare până la faza de recoltare.

Citiți mai multe detalii despre Cultivarea castraveților – sfaturi la semănat și întreținere.

Irigând prin picurare castraveții crescuți în câmp deschis, dezvoltarea plantei este mult mai rapidă, ceea ce înseamnă că primele fructe apar mai devreme decât în cazul irigării prin aspersiune.

‹ adv ›

În plus, ajustarea normei de udare, reducerea consumului de apă, posibilitatea adăugării îngrășămintelor în apa de irigat sau a unor produse de protecție a plantelor face metoda mult mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Reguli de irigare a castraveților

Pentru ca această cultură să crească și să se dezvolte normal, are nevoie de soluri fertile, afânate, bine aprovizionate cu umiditate. Insuficiența de apă afectează gustul și productivitaea castraveților.

Acest lucru se explică prin faptul că sistemul radicular al castraveților este amplasat la suprafața solului, din care umiditatea se evaporă mult mai repede. În plus, castraveții au frunze mari care evaporă multă umiditate.

‹ adv ›

Dacă frunzele cad, acesta poate fi unul dintre semnele că planta nu primește suficientă apă. Ca răspuns la deficitul de umiditate, castraveții pot arunca florile și fructele abia formate, reducând astfel încărcătura pentru plantă.

Citiți și despre Uscarea, căderea fructelor abia formate la castraveți: cauze.

Totodată, dăunător este și excesul de umiditate, ce poate duce la putrezirea rădăcinilor și dezvoltarea bolilor fungice.

‹ adv ›

Irigarea prin picurare a castraveților în câmp deschis

Regula de bază pentru îngrijirea castraveților este irigarea frecventă, dar nu prea abundentă, ținând cont de condițiile meteorologice și de dezvoltarea plantelor. Dacă plantele sunt irigate în mod regulat, în timp util și moderat, recolta va fi bogată, iar fructele vor fi gustoase.

Momentul optim al zilei pentru irigarea castraveților este seara. În absența razelor directe ale soarelui, umiditatea primită de sol nu are timp să se evapore rapid. În cazul în care condițiile vremii promit o noapte rece, udarea ar trebui lăsată pentru dimineață.

Rata consumului de apă depinde de soiul/hibridul cultivat, de compoziția solului și de caracteristicile climatice ale regiunii. În zilele însorite și fierbinți, cultura este udată zilnic sau o dată la două zile, pe vreme înnorată rata se reduce la 1-2 ori în 5 zile.

Există două perioade de dezvoltare a culturii: perioada timpurie (când crește și înflorește) și perioada de fructificare. Umiditatea optimă a solului înainte de irigare pentru castraveți înainte de formarea fructelor este de 75-80%, iar în timpul formării și fructificării fructelor – 85-90%.

Norme orientative de udare a castraveților

Volumul de apă consumat în timpul irigării prin picurare poate fi redus cu cel puțin jumătate, acesta fiind principalul avantaj al acestei metode.

Odată cu irigarea prin picurare, apa este furnizată direct la rădăcinile fiecărei plante. Deoarece intră încet în sol și nu se irosește nicio picătură, rădăcinile au timp să absoarbă mai multă umiditate.

Pentru castraveți, această metodă de udare este optimă, deoarece fără udare regulată și rațională, aceștia nu se pot dezvolta normal. Se menține automat echilibrul necesar de umiditate în sol.

Cum alegem sistemul de irigare prin picurare a castraveților

Producătorii oferă o gamă largă de echipamente pentru irigarea prin picurare a plantelor. În funcție de sistem, de tipul de sol și de condițiile climatice, cantitatea de apă consumată poate fi redusă substanțial față de metodele tradiționale de irigare. Și randamentul crește de două ori și chiar mai mult.

Un sistem de irigare prin picurare recomandat pentru legume este compus din:

  • Sursa de apă poate fi centralizată (din rețea) sau locală (bazin de stocare, iaz). Datorită consumului mare de apă în sere și solarii, se va ține cont de o sursă de apă cât mai ieftină;
  • Sistemul de filtrare este obligatoriu pentru asigurarea unei irigări de calitate.
  • Conducta de distribuţie reprezentată de țeava de polietilenă, dimensionată în funcție de necesarul de apă consumat și tipul sursei de apă (țeavă cu diametru 25 mm sau 40 mm, în dependență de suprafață).
  • Liniile de picurare pot fi de tip bandă sau tub. Liniile de picurare se amplasează la o distanță de 50-60 cm una de alta. Se recomandă ca banda de picurare cu un diametru de 17 mm, o grosime a peretelui de 25 mil, cu picurătorii amplasați din 20 în 20 cm și un debit pe picurător de 1 l/oră/ picurător. Picurătorii sunt de tip „Labirint Cascadă”, care asigură o durabilitate mare, o înaltă precizie și rezistență la înfundare. Se recomandă filtrarea de 130 microni. Aceasta este o bandă de cea mai bună calitate, cu o durată de exploatare de minim 5 sezoane.
  • Banda de irigare se montează la suprafața solului, cu dungile colorate orientate în sus. Sistemul de irigații funcționează la presiuni între 0,5 și 2 bari, în funcție de grosimea peretelui.

Apa (sau soluția nutritivă) este furnizată fiecărei plante individual prin sistem. Benzile de irigare sunt echipate cu picurători speciale, amplasate la o distanță egală cu distanța dintre răsaduri. În cazul castraveților, aceasta este de 20-30 cm.

Sistemul de irigare prin picurare este instalat înainte de plantare. După ce toate echipamentele sunt gata de lucru, răsadurile de castraveți sunt plantate la o distanță de 3-5 cm de la banda de picurare.

Există diferite tipuri de sisteme de irigare prin picurare. Cea mai simplă presupune că alimentarea cu apă va avea loc datorită gravitației. Din rezervor, care trebuie fixat pe un loc înalt special amenajat, apa va curge prin benzile cu orificii și va umezi solul.

O opțiune mai modernă și avantajoasă ar fi în care apa este furnizată printr-o stație de pompare. Apa este furnizată dintr-un rezervor artificial sau natural folosind o unitate de pompare, apoi apa merge la echipamentul de filtrare.

Pentru aplicarea îngrășămintelor minerale, se utilizează un rezervor cu presiune și conducta principală de distribuție, cu ajutorul benzilor de picurare conectate la acestea, apa și substanțele nutritive curg direct spre zona rădăcinii plantelor.

V-ar putea plăcea și articolul despre Creșterea castraveților: 6 greșeli ce duc la o recoltă mică.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›