‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProiectul Agricultura Competitivă în Moldova - priorități pentru 2023

Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova – priorități pentru 2023

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Progresele implementării Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), pe parcursul anului 2022 și planurile de activitate pentru anul curent, au fost discutate joi, 26 ianuarie, în cadrul ședinței Consiliului de Observatori al Unităţii Consolidate pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA), finanțat de Banca Mondială.

Referindu-se la principalele rezultate atinse în cadrul Componentei „Managementul siguranţei alimentelor”Liviu Gumovschi, Directorul Executiv al UCIMPA, a vorbit despre finalizarea studiului de fezabilitate pentru crearea sistemului de management al subproduselor de origine animală, nedestinate consumului uman (SOA) și pregătirea specificațiilor tehnice pentru construcția unității de procesare SOA.

O altă activitate esențială, încheiată în anul 2022, a fost revizuirea cadrului instituțional și legal aplicabil și propunerea modificărilor necesare pentru asigurarea funcționării sistemului de management al produselor de origine animală, nedestinate consumului uman.

‹ adv ›

Totodată, datorită ratificării, în august 2022, a Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, s-a reușit reactivarea Componentei „Sporirea productivității solurilor prin management durabil al terenurilor”, prin accesarea unui grant, în valoare de 3.105 dolari SUA, din sursele Fondului Global de Mediu.

Astfel, în toamna anului trecut s-a desfășurat primul apel în cadrul Programului de granturi destinate managementului durabil al terenurilor, urmare căruia 34 producători agricoli, care au investit în tehnologii și practici ce asigură protecția și conservarea solului, vor obține granturi în valoare de până la 10 000 dolari SUA per beneficiar.

FOTO: maia.gov.md

În anul 2023, direcțiile principale de activitate ale UCIMPA se vor axa pe:

‹ adv ›
  • proiectarea și construcția Unității de procesare a subproduselor de origine animală, nedestinate consumului uman;
  • organizarea instruirilor pentru operatorii din sectorul zootehnic în domeniul gestionării subproduselor;
  • desfășurarea a două apeluri în cadrul Programului de granturi destinate managementului durabil al terenurilor și lansarea activității de reabilitare a fâșiilor de protecție.

O altă prioritate pentru anul curent este negocierea și ratificarea unui nou Acord de finanțare cu Banca Mondială pentru lansarea Proiectului de Investiții în Guvernanță, Dezvoltare și Reziliență a sectorului agricol (AGGRI). Acest proiect, în valoare de 55 milioane de dolari SUA, ar avea ca obiective reabilitarea sectorului zootehnic, fortificarea serviciilor de medicină veterinară și sporirea accesului la servicii de irigare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›