Anunțul a fost făcut de Iordanca-Rodica Iordanov, ministra Mediului, care a avut o întrunire cu reprezentanții Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA).
Discuția a vizat perspectivele cooperării moldo-nipone în vederea extinderii suprafeței terenurilor împădurite, dar și inițierea a noi proiecte ce urmează a fi realizate în țara noastră.
În cadrul întrevederii, partea niponă și-a exprimat disponibilitatea de a oferi echipamente necesare pentru împădurire. Gestionarea durabilă a resurselor forestiere și extinderea suprafeței terenurilor împădurite a Republicii Moldova până la 15% este un angajament ambițios pe care JICA îl va susține și în continuare.
Ministra Mediului a menționat importanța sprijinului nipon acordat pentru managementul resurselor forestiere și a spus că, mizează pe cooperarea cu JICA și în realizarea programului de reîmpădurire a țării, pentru a răspunde mai eficient la provocările climatice.
Amintim că, Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA) a fost creată drept o instituție administrativă independentă în 2002, pentru a contribui la dezvoltarea economică şi socială a ţărilor în proces de dezvoltare şi la extinderea cooperării internaționale a Japoniei.
Comentarii