Peste 250 de participanți au luat parte marți, 14 martie, la evenimentul anual Conferința AgTech 2023, dedicat digitalizării agriculturii și inovării în acest sector. Evenimentul a fost organizat de Agrobiznes și co-organizat de proiectele USAID PCRR, OPTIM și Tekwill. Partenerii evenimentului: ProCreditBank, Feudal.md, ComsalesGrup, StartupCityCahul, OrganicSolutions, Agreena, iFarms, Agrodor și SASAgro.
Pentru a descărca pozele de la eveniment accesați acest link. Toate informațiile despre eveniment -> aici.
Conferința, care a avut loc la Tekwill din Chișinău, a reunit experți și lideri din industria agricolă pentru a discuta cele mai recente tendințe și soluții inovatoare în agricultură. Evenimentul a oferit o platformă pentru împărtășirea de perspective și experiențe din industria agricolă și pentru a discuta provocările și oportunitățile în ceea ce privește digitalizarea acesteia.
Agenda conferinței a inclus prezentări, discuții și dezbateri despre subiecte relevante din domeniu și anunțarea lansării de servicii și produse noi disponibile pe piața Moldovei. De asemenea, evenimentul a inclus o zonă special amenajată pentru expoziții, unde participanții au putut interacționa cu partenerii evenimentului și au obținut informații suplimentare despre oportunitățile de finanțare a inițiativelor digitale și despre serviciile de optimizare a activității.
Conferința AgTech a reunit oameni de afaceri, investitori și specialiști în tehnologie agricolă, oferindu-le oportunitatea de a împărtăși idei și de a construi parteneriate în vederea dezvoltării unui sector agricol mai sustenabil și mai eficient din punct de vedere tehnologic.
Galeria foto de pe Facebook o puteți accesa aici.