Tomatele sunt plante iubitoare de căldură, care se dezvoltă bine în câmp deschis și în spații protejate. În comparație cu alte solanacee, tomatele sunt mai puțin pretențioase la prezența umidității în sol, datorită sistemului radicular puternic.
Cu toate acestea, în perioada de formare a fructelor, cerințele față de umiditate cresc și nu numai lipsa apei, ci și excesul acesteia afectează negativ dezvoltarea fructelor.
Tomatele cresc şi rodesc în condiţii de umiditate maximă a solului (70–80% din capacitatea maximă pentru apă a solului) şi de umiditate redusă a aerului de 45–55%.
Prin irigare, în timp util, este posibil să reglăm unul dintre principalii factori naturali limitativi – aportul de umiditate. Sistemele de irigare prin picurare sunt cele mai bune pentru această sarcină.
Irigarea tomatelor prin picurare în teren deschis
Nevoile de asigurare a umidității sunt diferite în funcție de fazele de dezvoltare și de metoda de creștere a tomatelor (folosind semințe sau răsaduri).
Pentru metoda creșterii din semințe, intervalul optim de umiditate este de 70 -100% din capacitatea de câmp pentru apă.
Pentru răsadurile de tomate, sistemul radicular este situat mai aproape de suprafața solului – un strat mai cald, dar mai uscat. Umiditatea solului imediat după plantare ar trebui să fie la nivelul de 75-80%.
Se disting trei etape ale dezvoltării plantelor, atunci când vorbim de necesarul de apă:
- Răsaduri recent plantate, înainte de înflorire. Umiditatea solului trebuie să fie de cel puțin 75%.
- Înflorire și fructificare. Tomatele au nevoie de mai multă umiditate, aproximativ 85%. Norma de udare crește.
- Maturizare, fructificare. Este necesar să se facă udări numai pe măsură ce se usucă solul, în niciun caz în exces.
Adâncimea la care solul este umezit este, de asemenea, diferită și depinde de tipul acestuia.
Pentru solurile lutoase ar trebui să fie de cel puțin 0,4 m. Pentru a asigura acest lucru, este necesară o bandă de picurare cu o distanță dintre emițătoare de 0,3 m. Intervalele de udare sunt, în medie, de 3-5 zile.
La fertirigarea tomatelor se acordă o atenție sporită raportului corect de potasiu și azot pe toată perioada de creștere și dezvoltare a plantelor, aceasta realizându-se în funcție de analiza solului și analiza aparatului foliar. În medie, se utilizează doze de N20 P20 K15. Cu cât numărul de aplicări pe săptămână a fertirigărilor este mai mare, cu atât mai bine pentru dezvoltarea plantelor.
Citește și despre Fuzarioza la tomate – 15 sfaturi pentru o cultură sănătoasă.
Irigarea tomatelor prin picurare în solariu, seră
Pentru ca plantele de tomate să se simtă bine în spațiul închis al unei seră/unui solar, atunci când organizăm irigarea – fie prin picurare automată, fie manual, trebuie să se calculeze cantitatea de apă astfel încât umiditatea solului să fie de 85-90%, dar umiditatea aerului să nu depășească 50%.
Acest lucru va asigura plantei suficientă apă și nutrienți, permițând în același timp evitarea creării unui mediu bun pentru bacterii și ciuperci.
Frecvența udărilor depinde în mare măsură de regimul de temperatură și de caracteristicile solului și este aleasă astfel încât să se mențină nivelul necesar de umiditate.
În medie, tomatele necesită a fi udate o dată la 3-5 zile. În acest caz, pentru fiecare plantă, în zona rădăcinilor, trebuie să ajungă 3-5 litri de apă.
În același timp, în perioada de creștere activă, este necesară mai puțină apă, dar udările se fac mai frecvent (de exemplu, 3 litri la fiecare 3 zile), iar în perioada de înflorire și fructificare este mai bine să furnizăm mai multă apă plantelor, dar mai rar (de exemplu, 5 litri la fiecare 5-7 zile).
Rata medie de consum de apă pentru fiecare plantă permite, pe baza numărului de plante, să se calculeze volumul necesar al rezervorului de acumulare a apei, de la care apa va fi furnizată către plante prin conducte principale, linii de picurare și picurătoare.
Este recomandată umplerea recipientului din nou cu apă după fiecare golire. În acest timp, în câteva zile înainte de următoarea udare, apa va avea timp să se așeze (dacă nu vorbim despre apă de ploaie) și să atingă temperatura necesară – să se încălzească, dacă este prea rece (sau este necesar să se prevadă posibilitatea încălzirii forțate până la temperatura dorită).
În același timp, nu trebuie să se permită supraîncălzirea apei în timpul vremii prea calde.
Pentru o mai mare precizie și confort, este mai bine să utilizăm picurători reglabile. Umiditatea trebuie furnizată lent, pentru a umezi cât mai uniform întregul strat de sol la o adâncime de 20 cm.
Important! Înainte de a uda roșiile în seră sau solar, trebuie să vă asigurați că apa nu este prea rece și nici prea caldă. Temperatura acesteia trebuie să fie între +20 și +24°C.
După fiecare udare, este necesar să ventilați sera, dacă nu este instalat un sistem de ventilație. Butoiul/recipientul cu apă trebuie acoperit dacă se află în același spațiu cu plantele.
Picăturile de apă nu trebuie să rămână pe plantă, chiar dacă plantele se află în seră. Picăturile de pe frunze acționează ca niște lentile, concentrând lumina și provocând arsuri. De aceea, udarea manuală chiar și printr-o stropitoare nu este recomandată.
Pentru a accelera maturarea fructelor, cu 14-20 de zile înainte de recoltarea preconizată, puteți să stopați udările.
V-ar putea plăcea și articolul Cultivarea tomatelor ecologice – 10 sfaturi importante.
Irigarea prin picurare subterană a tomatelor
Irigarea prin picurare subterană este o variație a irigației tradiționale prin picurare. Numai în acest caz, rețeaua de picurare nu se amplasează pe sol, ci este situată în substratul solului.
Acest lucru permite utilizarea economă a apei, furnizând-o direct la rădăcinile plantelor și, de asemenea, reduce costul fertilizărilor și suprimă creșterea buruienilor. Irigarea subterană este potrivită pentru cultivarea tomatelor, care nu pot tolera umiditatea relativă a aerului ridicată.
Adâncimea de instalare a unui sistem de irigare subterană depinde de cultura care urmează să fie irigată, de tipul de sol și de structura sistemului radicular al plantei. Pentru tomate, aceasta este de 15-25 cm.
De norma de udare depinde distanța dintre picurători: cu cât e mai mare, cu atât emițătoarele ar trebui să fie amplasate mai departe unul față de celălalt.
Perioada de timp în care sistemul de irigare rămâne în sol poate varia. Există câmpuri în care sistemul de irigare subterană este în sol timp de mai mulți ani și încă funcționează pe deplin.
Un astfel de sistem de irigare costă, în medie, cu 40% mai mult decât un sistem de irigare prin picurare tradițional sau prin aspersiune.
Pentru dezvoltarea normală, tomatele au nevoie de soluri nisipoase și lutoase, deoarece aceste soluri sunt bogate în nutrienți, se încălzesc bine și au un pH neutru. Solurile grele cu apă ce stagnează nu sunt potrivite pentru această cultură.
Pentru plantarea răsadurilor de tomate, de obicei, se utilizează o schemă de amplasare a plantelor pe rânduri și între rânduri la distanțe de la 30-50 x 90-180 cm. Distanța optimă dintre plante pe rând variază în funcție de tipul soiului/hibridului ales, de obicei, optându-se pentru un interval de 0,3 – 0,35 m.
Odată cu creșterea distanței dintre benzile individuale (rânduri), costul instalării unui sistem subteran se reduce. Comparativ cu sistemul de irigare prin picurare suprateran, tubul de picurare îngropat în sol poate fi deteriorat nu numai de particule insolubile, ci și de rădăcinile plantelor, de rozătoare, precum și de utilajele pentru întreținerea solului.
Vezi și Ploșnița verde a tomatelor – metode de control.
Comentarii