Atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au scos la lumină riscurile cu care se confruntă Kievul cu privire la ultima sa rută importantă pentru exporturile de cereale, transmite Bloomberg, scrie agrobiznes.ro.
Un atac rusesc cu drone a lovit o infrastructură portuară ucraineană în regiunea Odesa (sud) şi a distrus un hangar cu grâne, a comunicat luni Comandamentul operaţional ucrainean din sudul ţării „Pivden”, în timp ce purtătoarea de cuvânt a acestui comandament, Natalia Gumeniuk, a afirmat că inamicul a vizat în special porturile de partea ucraineană a Dunării, considerate drept căi alternative pentru transportul de cereale ucrainene.
Colapsul acordului internaţional, care permite Ucrainei să exporte cereale prin porturile sale de la Marea Neagă, şi atacurile ulterioare declanşate de Rusia asupra portului Odesa, au crescut aşteptările că Ucraina va recurge la rutele alternative, cea mai evidentă fiind ruta via Dunărea.
În luna mai a acestui an, volumul exporturilor de cereale ucrainene via Dunărea a ajuns la 2,2 milioane de tone, o creştere de aproape 900.000 de tone comparativ cu situaţia de la finele anului trecut.
Aceste livrări au depăşit exporturile via coridorul prin Marea Neagră în luna mai, din cauza faptului că inspecţiile au încetinit plecarea navelor din Marea Neagră.
Luni, cotaţia grâului la bursa de la Chicago a crescut cu 5%, în continuarea unui avans de 5,4% înregistrat pe parcursul săptămânii trecute.
Ucraina are porturi importante pe Dunăre la Reni şi Izmail, pe graniţa cu România. Traderii locali de cereale, inclusiv firmele Nibulon şi Kernel, şi-au extins capacităţile din aceste porturi ca răspuns la blocada maritimă impusă de Rusia.
Rusia încearcă să „creeze dificultăţi” pentru exporturile de cereale ucrainene via Dunăre, a declarat săptămâna trecută ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski.
Comentarii