vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeGheorghe Panfil: Rapița DK Excited a oferit cea mai mare recoltă în lotul demo,...

Gheorghe Panfil: Rapița DK Excited a oferit cea mai mare recoltă în lotul demo, iar DK Exception în cel comercial, cu îngrășăminte minime

Recomandate

Gheorghe Panfil, administratorul „Agro-Panfil” din satul Plop, raionul Donduşeni, este unul dintre primii agricultori din Moldova care a început să cultive cultura de rapiță.

Având peste 20 de ani de experiență în care a semănat an de an rapiță, spune că a reușit să testeze și să însușească pe deplin tehnologia acesteia. Fiind orientat spre optimizarea costurilor, a oferit atenție sporită și pentru a găsi genetică performantă, adaptată condițiilor, ce i-ar oferi mai multă flexibilitate și o rentabilitate bună.

Testând diferiți hibrizi de rapiță, preferații s-au dovedit a fi cei de la Dekalb, cărora în prezent le dedică 85-90% din suprafețele destinate culturii.

„Cultiv rapiță din anul 2002, iar de atunci nu a fost niciun an în care să nu-i dedicăm suprafețe în asolament. Rapița generează primul venit în întreprindere, iar în fiecare an această cultură a fost cea mai rentabilă. Vom vedea care vor fi rezultatele acestui sezon, foarte anevoios din punctul de vedere al prețurilor pentru produsele agricole”, ne-a relatat Gheorghe Panfil.

Anul acesta, DK Exception a fost hibridul care i-a oferit cea mai mare recoltă medie – de peste 4,5 t/ha.

„În cadrul întreprinderii, din cele 420 de hectare cultivate cu rapiță pentru acest an, cea mai mare suprafață a fost dedicată hibridului DK Exception. Practic, terenurile se întind în trei raioane, astfel loturile de teren au fost diferite după conținutul de microelemente, structură, însă tehnologia implementată a fost aceeași.

Recolta medie obținută, luând în calcul variațiile de recolte obținute pe solele cu soluri diferite și cultura premergătoare, a fost de 4,5 t/ha pentru DK Exception, fiind și cea mai mare recoltă medie obținută în întreprindere”.

În acest sezon a semănat 7 hibrizi Dekalb pe loturile demonstrative în scopul testării performanței lor. Cea mai bună recoltă a fost obținută la hibridul DK Excited – 5451 kg/ha, urmat de DK Immortal cu o recoltă de 5064 kg/ha și DK Expectation – 5032 kg/ha.

„Tehnologia aplicată pe loturile de testare a fost aceeași ca și pe restul suprafețelor. Pentru fiecare hibrid din lotul demonstrativ, am dedicat a câte 1,3 hectare. În general, nu am obținut o recoltă mai mică de 4900 kg/ha pentru hibrizii Dekalb pe aceste sole”.

Implementând peste 10 ani sistemul No-till, Gheorghe Panfil spune că a reușit să facă economii pe produsele de protecție a plantelor și îngrășăminte. Astfel, recoltele obținute au avut fertilizări reduse.

„Rapița este o cultură care reacționează pozitiv la administrarea îngrășămintelor, însă mai importantă este rentabilitatea economică pe care o obținem de la fiecare cultură. Sistemul No-till, implementat corect, și respectarea asolamentului ne ajută în plus să economisim pe acestea.

Concomitent cu semănatul, am administrat îngrășăminte complexe cu fosfor, sulf și calciu. Din îngrășăminte cu azot, pe parcursul întregului sezon am administrat 120 kg substanță activă azot/hectar, dintre care 10 kg aplicate pe silicve pentru a mări masa medie a 1000 de boabe. La sfârșitul lunii mai, am administrat a câte 2 kg/ha sulfat de magneziu.

Suntem deja în al treilea an în care reducem constant cantitățile de îngrășăminte administrate. Comparativ cu situația de acum 10 ani, am redus cu 50% cantitățile, însă rentabilitatea pe care o obținem la rapiță e bună”.

În schimb, ține să remarce importanța geneticii performante, menționând că rezistența sau toleranța hibrizilor la principalele provocări, cât și potențialul productiv înalt îi permit să valorifice pe deplin investițiile făcute.

„Am avut ani în care am obținut recolte medii pe întreprindere de peste 5 tone/ha, însă foloseam cantități mai mari de azot, circa 170-180 kg s.a/ha. Însă, în cazul culturii de rapiță, totuși, există riscul ca toată recolta să fie distrusă de grindină imediat înainte de recoltare, motiv din care și am optat pentru reducerea costurilor. În plus, în condiții de secetă, îngrășămintele nu sunt asimilate eficient, astfel că de multe ori sunt costuri neargumentate pentru părți mari din acestea.

Ce ține de protecția plantelor, am realizat două tratamente cu fungicide (Folicur® Solo 250 EW 0,8 l/ha, Propulse® 250 SE 1 l/ha), al treilea nu a fost necesar. Am realizat un tratament cu insecticide (Decis® f-luxx EC 25 60 ml/ha) pe toată suprafață, urmând două tratamente realizate doar pe marginile câmpului. Riscul investițiilor este mare, fiind orientați spre obținerea profitului, evaluăm potențialele riscuri și minimizăm costurile, optând pentru produse care merită a fi achiziționate”.

Per total, începând cu luna ianuarie și până la recoltarea rapiței, au fost înregistrate 150 mm de precipitații, potrivit datelor stațiilor meteo din câmp.

„În perioada iernii, am avut precipitații foarte reduse, iar primăvara, în luna aprilie, am avut circa 80 de mm de precipitații, în luna mai acestea au lipsit, iar în luna iunie circa 45 de mm, până la recoltare. De aici și necesitatea de a opta pentru hibrizi toleranți la aceste condiții, respectarea asolamentului și implementarea tehnologiei No-till”.

În sezonul următor, planifică să semene aproximativ 350 de hectare de rapiță, dintre care, circa 150 de hectare vor fi dedicate hibridului DK Excited, urmat de DK Exception.

Amintim că, pentru noul sezon sunt disponibili trei hibrizi noi de rapiță Dekalb, detalii despre aceștia aflați din următorul video:

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale