‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova vrea să construiască trei cheiuri pe Prut pentru a facilita tranzitul de cereale

Moldova vrea să construiască trei cheiuri pe Prut pentru a facilita tranzitul de cereale

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova vrea să construiască cel puțin trei cheiuri temporare pe râul Prut pentru a putea transporta mai multă marfă pe cale navală.

La reuniunea de nivel înalt de la Galați privind exportul cerealelor, inclusiv tranzitul cerealelor ucrainene, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a declarat că Republica Moldova are nevoie de bani pentru a-și moderniza infrastructura precară, care încetinește exportul și tranzitul de produse agricole, transmite ipn.md.

„Aceste cheiuri temporare vor ușura foarte și foarte mult viața agricultorilor noștri, pentru că e una când încarci 1 500 de tone pe un vas și e cu totul altceva când transporți aceeași cantitate de 1 500, dar câte 22 de tone. Vă dați seama câte mașini, câte cheltuieli, câte cozi în vamă vor fi reduse numai cu transportul naval”, a declarat Vladimir Bolea.

El afirmă că diferența de costuri dintre transportul terestru și transportul naval ar fi „fantastică”.

„Pentru transportul naval, noi vorbim de 13 euro la tonă. Acum cu pericolele provocate de război și cu pericolele din portul Reni, poate fi un cost de la 15 până la 20 euro pentru fiecare tonă. În timp ce pentru transportul pe cale terestră costul este de 45, 50, 60 de euro pentru fiecare tonă”, afirmă ministrul.

‹ adv ›

Pe lângă construcția cheiurilor, Chișinăul caută bani pentru a-și renova și căile ferate, tot pentru a facilita transportarea, dar și tranzitul cerealelor, inclusiv a celor ucrainene.

Republica Moldova și-ar dori să atragă trei milioane de dolari din programul „Coridoarele Solidarității” pentru a repara tronsonul de cale ferată Cahul-Giurgiulești.

Circulația pe acest tronson a fost suspendată după ce o porțiune de aproximativ 300 de metri s-a surpat. Ca urmare, transportatorii de marfă agricolă trebuie să facă un drum suplimentar, ceea ce înseamnă costuri mai mari.

‹ adv ›

Într-o conferință de presă ținută vineri, 11 august, la Galați, Vladimir Bolea a subliniat că Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre UE, dar ținând cont de interesele agricultorilor moldoveni și de faptul că suntem țară producătoare și exportatoare de cereale.

După ce Rusia a părăsit Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră și atacă cu rachete infrastructura portuară și agricolă ucraineană, Kievul, dar și partenerii săi occidentali, caută soluții și rute de alternativă pentru a asigura transportul și tranzitul de cereale.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›