‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaCercetătorii moldoveni au descoperit întâmplător ASASINUL gândacilor de colorado

Cercetătorii moldoveni au descoperit întâmplător ASASINUL gândacilor de colorado

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Insecta care atacă gândacii de Colorado s-a acomodat pe pământ moldovenesc, spre mirarea cercetătorilor străini care încearcă de zeci de ani, fără succes, s-o aclimatizeze la ei acasă.

Gândacul de Colorado, care terorizează de aproape cinci secole plantațiile de cartofi din Republica Moldova, ar putea rămâne doar o amintire urâtă pentru agricultori. Cercetătorii noștri au identificat o metodă biologică care ne-ar putea scăpa de „Colorado” și planifică să o aplice în practică în următorii ani. Dacă studiile vor avea succes, fermierii vor renunța la pesticide și vor cumpăra familii de insecte care să le apere plantațiile cu cartofi, scrie publicația Ziarul National.

Salvatorii sunt niște gândăcei găsiți în această vară, din întâmplare, pe terenurile agricole de lângă Aeroportul Internațional Chișinău care aparțin Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. Mare le-a fost mirarea specialiștilor când au văzut familii întregi de ploșnițe Perillus Bioculatus trăind liber pe câmp, după ce zeci de ani cercetători din diferite state ale lumii s-au chinuit să aclimatizeze insecta.

‹ adv ›

Amețit de noutate

Cercetătorul Valeriu Derjanschi își amintește în detalii ziua în care a fost găsită ploșnița. „Colega mea Dina Elisovțcaia a văzut-o pe cartof. M-a sunat și-mi spune că pare a fi o specie nouă. Am rugat-o să facă poze și mi le-a trimis pe e-mail. Le-am analizat și mi-am dat seama că e vorba de Perillus. Nici nu puteam ține telefonul în mână să o sun să-i dau vestea. Zic: Dacă ești în picioare, mai bine să te așezi. E descoperirea secolului! E prădătorul de Colorado. Îți dai seama, trăiește liber în natură!”, povestește emoționat Derjanschi.

Rușii, interesați de ploșnițele moldovenești

‹ adv ›

Noutatea i-a uimit și pe alți oameni de știință care au încercat încă acum 20 de ani să aclimatizeze ploșnița Perillus în R. Moldova. Academicianul Leonid Voloșciuc cunoaște insecta de când aceasta a fost adusă la noi din Canada. „Atunci am lucrat mult cu ea și studiile au eșuat. Eram siguri că nu este posibil ca insecta să trăiască aici. Chiar este un succes că au fost găsite aceste familii de ploșnițe. Vorbim de o populație, nu de exemplare unice și asta ne dă speranța că proiectul poate avea succes. Nu pot să zic că e o descoperire, dar e un proiect cu viitor”, afirmă Leonid Voloșciuc, director adjunct al Secției protecția plantelor din cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor de pe lângă Academia de Științe a Moldovei. Cercetătorii din Rusia intenționează să vină în R. Moldova pentru a studia insecta, iar câteva exemplare vor fi duse în regiunea Krasnodar pentru a verifica „dacă ploșnițele moldovenești pot trăi pe pământ rusesc”.

Ferme de gândaci

Dacă se va dovedi că gândăceii Perillus s-au aclimatizat în R. Moldova, specialiștii planifică să inițieze un parteneriat public-privat pentru a deschide mici ferme pentru înmulțirea acestor insecte. Fermierii vor putea cumpăra câteva mii de ploșnițe, le vor răspândi pe câmpuri, iar acestea vor omorî gândacii de Colorado. „Vor fi de ajuns trei-patru larve de Perillus pentru un metru pătrat de teren plantat cu cartofi. Adică, vreo 30 de mii de insecte la hectar. Dacă timp de câțiva ani vor fi răspândite pe câmpuri, nu va mai fi nevoie ca ploșnițele să fie înmulțite în condiții de laborator”, explică Valeriu Derjanschi. De dragul unui produs ecologic, pentru a evita stropirea cartofilor cu pesticide, fermierii ar fi gata să procure familii de insecte, chiar dacă cheltuielile ar fi mai mari. „Fermierii vor trebui să cumpere gândăceii Perillus în comun cu vecinii lor, deoarece aceștia pot zbura pe lotul agricol de alături. Dar nu au capacitatea de a zbura pe distanțe mari”, afirmă Derjanschi.

‹ adv ›

Experiență similară

Proiectul ar putea fi dezvoltat în baza unuia mai vechi care este aplicat cu succes în R. Moldova. În țară există deja câteva ferme mici unde este înmulțită insecta Trihograma. Agricultorii o procură pentru a-și proteja plantațiile de fluturi dăunători. „Inițiativa este apreciată de fermierii noștri, iar anul acesta chiar avem multe solicitări pentru export. Asta ne dă speranța că și ideea dezvoltării ploșnițelor Perillus este un proiect real și rațional”, a conchis pe o notă optimistă academicianul Leonid Voloșciuc.

Expediții toată iarna pentru a studia insecta-enigmă

Un grup de experți, condus de Valeriu Derjanschi,cercetător științific principal al Laboratorului Entomologic al Institutului de Zoologie, urmează să studieze cum au reușit să se adapteze ploșnițele Perillus în R. Moldova, mai ales că au fost văzute trei tipuri – de culoare roșie, albă și portocalie. Cercetătorii nu-și dau seama cum reușesc acestea să ierneze. „Acum știm că se hrănesc numai cu gândaci de Colorado, în special larve. Le înțeapă și le sug masa corporală. Urmează să vedem ce mănâncă toată iarna, când nu sunt gândacii de Colorado. Este exclus că ar putea ataca vreo plantă, deoarece este o specie de prădători. Poate mai atacă vreo insectă?”, se întreabă nedumerit academicianul Derjanschi. Specialiștii planifică să meargă în expediții pe timp de iarnă, în diferite raioane ale republicii, pentru a identifica ploșnițele. „Am primit informații că au fost observate la Edineț, la Criuleni și nu numai în această vară”, precizează cercetătorul.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›