‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriComisia Europeană anunţă că va reînnoi autorizarea glifosatului în UE pentru 10 ani

Comisia Europeană anunţă că va reînnoi autorizarea glifosatului în UE pentru 10 ani

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Comisia Europeană a anunţat joi că va reînnoi autorizarea glifosatului în Uniunea Europeană pentru 10 ani, în urma unui vot al statelor membre care a deschis calea pentru această decizie în privinţa erbicidului controversat, transmite AFP, notează agrobiznes.ro.

În sprijinul deciziei sale, Comisia a adus un raport al unei agenţii europene de reglementare care apreciază că nivelul de risc nu justifică interzicerea glifosatului.

Autorizaţia în vigoare acum în UE, înnoită în 2017 pentru 5 ani, apoi prelungită cu un an, expiră la 15 decembrie. În absenţa majorităţii în rândul Celor 27, revenea Comisiei să tranşeze problema.

„În conformitate cu legislaţia UE şi în absenţa majorităţii cerute într-un sens ori în celălalt, Comisia este obligată să adopte o decizie înainte de 15 decembrie 2023, data de expirare a perioadei de aprobare actuală”, a explicat executivul UE.

„Comisia, în colaborare cu statele membre ale UE, va proceda acum la reînnoirea aprobării glifosatului pentru o perioadă de 10 ani, sub rezerva anumitor noi condiţii şi restricţii”, a adăugat executivul UE.

Executivul UE a propus să-şi reînnoiască autorizaţia după ce raportul Autorităţii Europene de Securitate a Alimentelor (EFSA) aprecia că nivelul de risc nu justifica interzicerea acestui ierbicid controversat.

‹ adv ›

Ea prevede câteva garanţii şi interzice folosirea acestei substanţe pentru desicare (împrăştiere pentru uscarea unei culturi înaintea recoltării).

Glifosatul, substanţa activă a mai multor erbicide – printre care Roundup, produs de Monsanto şi utilizat pe scară largă în lume, a fost clasat în 2015 drept „cancerogen probabil” de către Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului, al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În schimb, EFSA a indicat în iulie că nu a identificat un „domeniu de preocupare critică” la oameni, animale şi mediu susceptibil să împiedice autorizarea erbicidului, recunoscând însă o lipsă de date.

‹ adv ›

La fel ca la primul vot din 13 octombrie, nici joi nu a fost atinsă majoritatea calificată necesară – de 15 state din 27, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE – pentru validarea sau respingerea propunerii Comisiei. Şapte state – printre care Franţa, Germania şi Italia – s-au abţinut, 17 au votat pentru şi trei împotrivă (printre care Luxemburg), potrivit unor surse diplomatice.

Grupul german Bayer, care a achiziţionat Monsanto în 2018, a salutat anunţul Comisiei.

„Această nouă autorizare ne permite să continuăm să le furnizăm agricultorilor din toată Uniunea Europeană o tehnologie importantă pentru lupta integrată împotriva buruienilor”, a declarat un purtător de cuvânt.

Miercuri, ministrul francez al agriculturii, Marc Fesneau, a declarat în Senat că o interdicţie totală a erbicidului „nu este posibilă” la ora actuală din cauza lipsei de alternativă pentru fermieri.

‹ adv ›

În schimb, ONG-urile Foodwatch şi Générations futures, au acuzat că „această poziţie este o trădare, nesurprinzătoare, a promisiunii făcute de preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) în 2017”.

ONG-urile consideră că reînnoirea autorizaţiei „contravine din nou principiului precauţiei în timp ce probele despre periculozitatea glifosatului pentru om şi mediu continuă să se acumuleze”.

Chiar dacă substanţa activă este aprobată la nivelul UE, fiecare stat rămâne responsabil să autorizeze produsele ce conţin glifosat, şi ar putea, aşadar, să adopte restricţii în funcţie de specificităţile locale şi de efectele potenţiale asupra mediului, în cadrul criteriilor fixate de Bruxelles.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›