Republica Kazahstan este interesată de a coopera cu țara noastră pentru studierea celor mai bune practici în domeniul sistemelor de irigare.
Despre aceasta s-a discutat ieri, în cadrul întrevederii vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), cu ambasadorul Kazahstanului în Republica Moldova, Almat Aidarbekov, transmite moldpres.md.
Oficialii au abordat mai multe aspecte privind dezvoltarea relațiilor economice, cu accent pe sporirea schimburilor comerciale în sectorul agroalimentar.
Republica Moldova va încheia un nou tratat de colaborare cu Republica Kazahstan.
Avizul consultativ pentru inițierea negocierilor a fost aprobat pe 5 februarie de Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană.
În tratat vor fi stipulate direcțiile prioritare de colaborare bilaterală dintre Moldova și Republica Kazahstan, inclusiv în domeniul comercial-economic și cel investițional.
Totodată, tratatul prevede desfășurarea consultărilor, inclusiv la nivel înalt, pe subiecte actuale de pe agenda bilaterală și cea internațională.
Printre acestea figurează domeniul securității regionale și internaționale, precum și cooperarea în cadrul OSCE sau în Consiliul Europei.
Comentarii