‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriApicultor: Avem 25 de tone de miere în depozit. Prețul oferit local nu acoperă...

Apicultor: Avem 25 de tone de miere în depozit. Prețul oferit local nu acoperă costul de producție

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Impedimentele din regiune, alături de cele provocate de schimbările climatice, au generat mai multe probleme și în rândul apicultorilor. Una dintre principalele probleme care le afectează activitatea este piața vulnerabilă pentru principalul produs apicol – mierea.

La nivel local, potrivit apicultorilor, prețurile oferite pentru miere sunt mici și nu acoperă costul de producție. Astfel, majoritatea sunt nevoiți să depoziteze mierea din noua recoltă, în speranța identificării unor importatori care vor oferi prețuri mai bune.

Contactat de Agrobiznes, Petru Sacara, apicultor cu o stupină ce numără aproximativ 1000 de stupi, menționează că situația este una anevoioasă pentru apicultori, în contextul unor costuri în creștere.

„Ni se oferă un preț sub costul de producție. Respectiv, nu prea avem de ales. Personal, am circa 25 de tone de miere, preponderent polifloră, de mai, de salcâm – pentru care ne dorim identificarea clienților, cât și de mană și salvie – pe care planificăm să o comercializăm pe piața locală.

Stupina numără 1000 de stupi, însă suntem mai mulți apicultori din zonă cu care colaborăm și împreună avem 2000 de stupi. Respectiv, vorbim de cantități mai mari disponibile”, ne-a relatat Petru Sacara.

‹ adv ›
miere de albine moldova

Cooperarea – soluția pe termen lung, dar necesită suport

Petru Sacara menționează că, una dintre soluțiile pe care le vede pe termen lung este cooperarea cu alți apicultori în vederea înființării unei cooperative.

Pe de altă parte, pentru formarea unei cooperative eligibile pentru accesarea suportului și export, este necesară cunoașterea tuturor subtilităților, majoritatea apicultorilor pe care i-am intervievat menționând că întâmpină dificultăți în acest sens.

„La moment, este unica soluție care ne-ar permite realizarea exporturilor în cantitățile solicitate de către importatori. Pe de altă parte, este necesară cunoașterea tuturor particularităților acesteia. Sperăm să identificăm, totuși, parteneri externi”.

stupi albine petru sacara

În 2023 a fost înregistrat un declin la exportul de miere din Moldova

Potrivit datelor MAIA, Republica Moldova produce anual circa 5500-6500 de tone de miere și exportă aproximativ 3500 de tone.

‹ adv ›

Anul 2023, însă, a fost unul critic pentru apicultori la capitolul exporturi, iar pe piața externă s-au livrat doar 1715 tone de miere.

Principalele piețe de desfacere pentru mierea din Moldova sunt țările din UE și Asia.

Datele Eurostat indică faptul că, valoarea medie a mierii din Moldova importată de către UE a scăzut cu 8,4%, pe de altă parte, fiind peste media ultimilor cinci ani.

‹ adv ›

UE rămâne autosuficientă în proporție de doar aproximativ 63% în producția de miere, iar principalele țări din care importă mierea de albine sunt China și Ucraina.

Valoarea medie unitară a mierii importate în UE (€/Kg) după origine:

Numărul de apicultori în Moldova

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova sunt 9421 apicultori autorizați (care dețin Pașaport al stupinei), iar dintre aceștia, 3319 dețin formă juridică de activitate.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›