Un antreprenor din Edineț, Vasile Cherdivară, a început să facă agricultură împreună cu fiii săi pe o suprafaţă de 25 de hectare, notează ipn.md.
Ulterior și-au extins terenul şi, astfel, au ajuns să producă anual între 1300 şi 1500 de tone de legume, acestea fiind irigate prin metoda de picurare.
Afacerea de familie s-a dezvoltat datorită granturilor europene, mărturisește antreprenorul.
Unul dintre obiectivele de bază ține de reducerea consumului de pesticide, astfel, unele lucrări sunt realizate manual.
Pentru familia Cherdivară, cea mai mare piaţă de desfacere a legumelor cultivate la Edineţ este Piaţa Angro din Chişinău, unde reușește să vândă anual aproape 800 de tone de legume proaspete.
Antreprenorul precizează că, după ce a accesat un grant european, a procurat un sistem de filtrare a apei pentru irigarea terenurilor.
Costul total al proiectului s-a ridicat la 180 de mii de lei, dintre care 40 de mii au fost contribuția antreprenorului.
Apoi, bărbatul a mai accesat fonduri europene, ca să-și construiască un depozit de sortare a legumelor.
Antreprenorul Vasile Cherdivară tinde să-și crească afacerea și mai este convins că doar asocierea este soluția optimă pentru dezvoltarea agriculturii în Republica Moldova.
Comentarii