Moldova a fost recunoscută pentru cea mai bună rută a vinului la cea de-a VIII-a ediție a Galei Premiilor ITER VITIS – un eveniment de prestigiu care celebrează excelența în turismul vitivinicol și conservarea patrimoniului cultural al vinului la nivel global.
Această distincție subliniază recunoașterea internațională a influenței Moldovei în domeniul turismului vitivinicol și oferă o oportunitate remarcabilă de a prezenta bogata tradiție vinicolă a țării ca destinație de top pentru turismul cultural și vitivinicol.
Ruta „Drumul Vinului Moldovei” a devenit parte a rețelei „ITER VITIS – Les Chemins de la Vigne”, începând cu anul 2020, oferind experiențe vitivinicole autentice și itinerarii de oenoturism care încurajează turiștii să descopere vechea cultură europeană a vinului, dar și tradițiile vinicole, susținute de o nouă generație de vinificatori.
Ceremonia de premiere din cadrul Galei Premiilor ITER VITIS, care s-a desfășurat la o vinărie din regiunea vitivinicolă Codru, a reunit invitați speciali, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai instituțiilor culturale europene- membri ai ITER VITIS.
Alături de Republica Moldova au mai fost premiate și alte 15 state membre ale rutei culturale-europene „ITER VITIS – Les Chemins de la Vigne” a Consiliului Europei, pentru dezvoltarea turismului vitivinicol durabil, păstrarea soiurilor străvechi de viță de vie, dar și încurajarea schimbului cultural.
Lista completă a premianților:
- Cea mai bună destinație de turism vitivinicol durabil: Regiunea Kvarner, Croația
- Cel mai bun Muzeu al Vinului: Vinseum, Spania
- Premiul special Paolo Benvenuti pentru conservarea soiurilor vechi de struguri: Venissa, Italia
- Cel mai bun eveniment turistic vitivinicol: Donne e Vino, Italia
- Cea mai bună destinație rezilientă de turism vitivinicol: Wines of the Bible – Matte Yehuda, Israel
- Cea mai bună instituție publică care promovează valoarea viței de vie, a vinului și dezvoltarea turismului cultural: Roma, Italia
- Cel mai bun instrument de comunicare în domeniul turismului vitivinicol: Revista AMPV, Portugalia
- Cel mai bun instrument tehnologic pentru turism vitivinicol și cultural: Aplicația Muzeului Arheologic din Salonic, Grecia – Museum On The Go
- Cea mai bună cercetare universitară în turism vitivinicol și cultural: Université de Strasbourg, Franța
- Cea mai inovatoare experiență de turism vitivinicol: Maison Moet Hennessy, Franța
- Cea mai bună rută a vinului: Drumul vinului din Moldova, Moldova
- Cel mai bun proiect de cooperare în vinificație: Parteneriat Twinning pentru dezvoltarea întreprinderilor durabile și mijlocii în Liban de către UNIDO, Liban
- Cea mai bună experiență vinicolă și gastronomică: Vinăria Vukoje, Bosnia și Herțegovina
- Cea mai bună experiență educativă în domeniul culturii viței de vie și a vinificației: Grădinița Larissa, Grecia
- Cea mai bună experiență arheologică: Las Cuevas de los Cien Pilares de Arnedo, Rioja, Spania
- Cel mai bun pachet cultural: Vin, mâncare, litoral și locuri sfinte, Pafos Tourist Board Cipru
Premiile pun accent pe inovație, durabilitate și colaborare în turismul vitivinicol global, iar evenimentul din Moldova a adus împreună lideri din industrie, instituții culturale și vinificatori care au împărtășit cele mai bune practici, celebrând conexiunea dintre vin, patrimoniu și turism.
Rutele Culturale ale Consiliului Europei cuprind peste 30 de itinerare certificate sub auspiciile forului internațional și au scopul de a promova călătoriile de descoperire a patrimoniului divers din Europa și consacrarea valorilor globale, precum: drepturile omului, diversitatea,, dialogul intercultural transfrontalier și dezvoltarea durabilă a turismului.
Conferința și Adunarea Generală a „ITER VITIS – Les Chemins de la vigne” este organizată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF) și Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului(ONVV), Oficiul Național al Turismului (ONT) și mediul privat.
Comentarii