‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUE și UNIDO sprijină sporirea sectorului de siguranță a alimentelor din Moldova

UE și UNIDO sprijină sporirea sectorului de siguranță a alimentelor din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Începând cu anul 2023, Uniunea Europeană acordă suport Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova pentru sporirea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor în hrana pentru animale și în produsele de origine animală (pesticide, medicamente veterinare, contaminanți și substanțe interzise).   

Proiectul „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”, implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), este în strânsă coordonare cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

De la lansarea proiectului, s-a conlucrat la îmbunătățirea capacităților laboratoarelor ANSA, fiind achiziționate echipamente noi, organizate instruiri și acordat suport pentru acreditarea metodelor necesare, în scopul îmbunătățirii capacităților de testare a pesticidelor și reziduurilor de medicamente veterinare.

‹ adv ›

De asemenea, a fost elaborat un studiu intitulat „Analiza capacităților instituțiilor Sistemului național de infrastructură a calității (SNIC) și a cererii pentru serviciile lor din lanțurile valorice ale cărnii, păsărilor de curte și lactatelor din Republica Moldova”.

Datele studiului vor contribui la elaborarea planurilor de acțiuni și a foilor de parcurs adaptate nevoilor specifice ale Republicii Moldova, susținând eforturile de realizare a prevederilor Acordului Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) și în scopul pregătirii pentru aderarea la piața unică a Uniunii Europene.

Proiectul UNIDO se va implementa pe o perioadă de 2 ani și are un buget de cca. 4 mil. euro.

‹ adv ›

Acesta susține mai multe cadre strategice, inclusiv Pactul Verde European și Strategia Farm2Fork, prin alinierea la Planul anual de acțiune al UE pentru 2021.

Proiectul se aliniază cu Programul de Țară al UNIDO pentru Moldova 2019-2023 și Cadrul de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă al Națiunilor Unite (UNSDCF) 2023-2027.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›