‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCampania de împădurire 2024: Peste 7300 de hectare vor fi plantate

Campania de împădurire 2024: Peste 7300 de hectare vor fi plantate

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, au dat start campaniei de împădurire din toamna acestui an.

În total, în acest an vor fi plantate peste 7300 de hectare de pădure. 

În primăvară s-au plantat 3300 de hectare, iar în campania de împădurire din toamna acestui an se vor planta încă 4000 de hectare. 

‹ adv ›

Plantările vor începe pe 16 noiembrie, când întregul Guvern va merge la Mălăiești pentru a planta 40 de hectare de pădure.

În plus, în întreaga țară vor fi disponibile alte peste 440 de locații pentru plantare din cadrul a 160 de primării, astfel încât cetățenii din diferite regiuni ale Moldovei să poată contribui la împădurire. 

„În această toamnă, vom planta peste 26 de milioane de puieți, precum: stejar, frasin, salcâm și arțar, crescuți în pepinierele Agenției „Moldsilva”, pe o suprafață de peste 4000 de hectare.

Fiecare copac plantat va fi un simbol al responsabilității noastre față de natură și față de viitorul Moldovei.

Avem o șansă unică de a schimba peisajul țării, de a construi un viitor mai verde și de a transmite generațiilor următoare un model de grijă față de mediul înconjurător”, a declarat Ministrul Mediului.

Totodată, Sergiu Lazarencu a accentuat buna colaborare cu autoritățile publice locale, care, de la lansarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor au pus la dispoziție peste 24 de mii de hectare de teren pentru împădurire.

„Mulțumesc fiecărui primar și consilierilor locali pentru că au avut încredere în acest Program și ne-au oferit terenuri pentru plantare.

Mizez în continuare pe o conlucrare la fel de constructivă, astfel încât să atingem împreună obiectivele ambițioase de a construi un mediu mai verde și mai sănătos pentru satele și orașele noastre” a menționat Ministrul Mediului.

‹ adv ›

Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, a reafirmat angajamentul instituției de a sprijini această campanie, subliniind că implicarea oamenilor este esențială pentru succesul acesteia.

„A devenit o tradiție ca, în ultimii ani, Moldsilva să se bucure de suportul cetățenilor în procesul de împădurire a țării.

Apreciem efortul tuturor celor care s-au implicat în campania precedentă și mizăm pe o participare exemplară și de această dată. În toamna aceasta, în zona de Nord a țării  vor fi create noi păduri pe o suprafață de peste 940 de hectare pe terenurile primăriilor în raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Sîngerei, Glodeni, Fălești, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești, Rezina. 

În zona de Centru, pe terenurile primăriilor Călărași, Orhei, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hîncești , Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni, vor fi create noi păduri pe o suprafață de peste 1150 de hectare.

În zona de Sud a țării, pe terenurile primăriilor din raioanele Leova, Cahul, Cantemir, Comrat, Basarabeasca, Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, Taraclia, mun. Cahul, vor fi create păduri noi pe o suprafață de peste 1200 de hectare, ” a declarat Victor Durbală.

Toți cei care doresc să participe la plantări o pot face pe 16 noiembrie, dar și în zilele ce urmează, alegând terenurile din apropierea regiunii în care locuiesc.

Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” www.moldsilva.gov.md, accesând butonul Participă la plantări toamna 2024”. 

‹ adv ›

Pentru a facilita coordonarea activităților de plantare, vă rugăm să stabiliți perioada și zona geografică în care vă este convenabil să participați și să contactați din timp reprezentanții entităților silvice teritoriale ale Agenției „Moldsilva”.

Informațiile despre inginerii responsabili sunt disponibile în tabel.

Participanții trebuie să aducă doar buna dispoziție, restul va fi asigurat de Agenția „Moldsilva”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›