Cristian Mîța este un tânăr din satul Albinețul Vechi, raionul Fălești, care dezvoltă afacerea fondată de tatăl său acum 11 ani, care a investit banii pe care a reușit să-i adune muncind peste hotare.
Mai întâi, a cumpărat o livadă și câteva terenuri agricole, ulterior s-a extins, achiziționând încă câteva suprafețe agricole din zonă.
La moment, familia Mîța are în gestiune peste 40 de ha de livezi de cireș, măr și cais și aproximativ 1000 de ha de teren agricol pe care cultivă cereale – grâu, orz, floarea-soarelui, porumb.
Până la războiul din țara vecină, aveau drept direct de a exporta fructele pe piața din Federația Rusă, acum însă apelează la intermediari, iar fructele sunt livrate atât în țările din Est, cât și pe piețele din UE.
Deja de doi ani, Cristian Mîța aplică produse de la compania Diolsem. Colaborarea a început cu aplicarea îngrășămintelor foliare la culturile de câmp.
Tânărul spune că apreciază, în primul rând, raportul preț – calitate la produsele de la compania Diolsem.
Schema de protecție pentru culturile pe care le cresc este elaborată încă din iarnă, ulterior este revăzută de un agronom profesionist.
La moment, gospodăria dispune de toată tehnica, utilajele necesare. Inclusiv, au construită și o cameră frigorifică, care le permite să păstreze fructele și să le comercializeze în momentul oportun.