‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 3 decembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVernisajul Vinului 2024: Peste 700 de vinuri și 40 de lansări noi

Vernisajul Vinului 2024: Peste 700 de vinuri și 40 de lansări noi

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În pragul sărbătorilor de iarnă, Vernisajul Vinului revine, cu o nouă ediție.

Evenimentul emblematic pentru industria vinicolă va avea loc pe 6 decembrie, în incinta Palatului Republicii și se va desfășura cu sloganul „Sărbătorește vinul nostru, uimitor de bun”. 

Invitații speciali ai evenimentului vor fi reprezentanții „Concours Mondial de Bruxelles”, una dintre cele mai prestigioase competiții vinicole internaționale.

‹ adv ›

Aceștia vor înmâna distincțiile celor 20 de vinării care au devenit câștigătoarele ultimei ediții, în cadrul unei ceremonii de premiere, care va celebra excelența Vinului Moldovei pe scena mondială.

Totodată, la cea de-a XXII-a ediție a Vernisajului Vinului și-au confirmat prezența peste 80 de vinificatori locali, care vor oferi spre degustare 700 de vinuri liniștite și vinuri spumante, produse din recolta anului 2024, dar și produse premiate, care ne-au dus faima în întreaga lume.

La ediția curentă vor fi lansate aproximativ 40 de vinuri noi, marcând astfel diversitatea și inovația din sectorul vinicol.

‹ adv ›

Tradițional, Vernisajul Vinului de iarnă găzduiește și un „Salon Divin”, unde participanții vor avea ocazia să savureze distilate de vinuri – divinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și distinse cu medalii la cele mai prestigioase competiții internaționale.

La cea de XXII-a ediție, 9 producători vor aduce în prim-plan o selecție de peste 50 divinuri, fiecare povestind despre excelența Vinului Moldovei. 

Vinificatorii vor avea oportunitatea de a participa la sesiunile B2B, create ca o platformă dedicată discuțiilor și networking-ului cu reprezentanți ai sectorului HoReCa, distribuitori și rețele comerciale.

‹ adv ›

Evenimentul va debuta la ora 15:00, oferind noi oportunități pentru promovarea Vinului Moldovei și extinderea accesibilității acestuia în rețelele de pe întreg teritoriul țării. 

Începând cu ora 17:00, Vernisajul Vinului își deschide porțile pentru publicul larg.

Alb va fi culoarea serii, iar participanții sunt încurajați să poarte ținute sau accesorii în această culoare, accentuând eleganța și rafinamentul evenimentului.

Vernisajul Vinului este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Biletele pentru Vernisajul Vinului pot fi procurate aici.

Mai multe detalii despre eveniment – Wine of Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›