La ședința din 16 iunie 2025 a Direcției Produse de Uz Fitosanitar și Fertilizanți a fost decisă radierea a 2 substanțe active folosite de producătorii de agricoli din Moldova începând cu data de 10 decembrie 2025.
Utilizarea și eliminarea stocurilor existente ale acestor produse fitosanitare se limitează până la data de 10 decembrie 2026.
Motivul radierii a fost alinierea la legislația europeană (Regulamentul UE 540/2011) care nu a extins aprobarea acestor compuși, în urma faptului că producătorii respectivi de soluții fitosanitare nu au depus o cerere de reînnoire, fie au depus-o, dar au retras-o.
Aceste substanțe active includ:
- Meptildinocap, aplicat împotriva făinării la culturile de măr, căpșun, viță de vie, dovlecei, castraveți, pepene galben și verde;
- Gama-cihalotrin, un piretroid aplicat pentru combaterea a multiplilor dăunători la cultivarea rapiței, grâului și mărului.
Detalii despre meptildinocap
Compusul meptildinocap a fost radiat în Uniunea Europeană (UE) în data de 31 martie 2025. Astfel în prezent, producătorii care exportă pe piața UE și/sau sunt certificați GlobalG.A.P. nu mai pot folosi acest produs.
Nivelul de reziduuri în produsele agro-alimentare al acestei substanțe la fel trebuie să fie sub nivelul detectabil de 0,01 mg/kg.
Meptildinocap-ul este printre puținele produse preventive de contact împotriva făinării, având și acțiune acaricidă.
Substanța respectivă este folosită de agricultori, în special, în perioada de vegetație la temperaturi mai mari de 25oC în timpul zilei, atunci când aplicarea sulfului ar provoca fitotoxicitate plantelor de cultură.
În contextul radierii meptildinocap-ului, aplicarea sulfului devine tot mai necesară, deși în doze mai mici, de 1-2 kg/ha la temperaturi mai mari de 25oC. Măsurile agrotehnice, precum tăierea corectă a pomilor, sunt obligatorii.
Producătorii pot să aplice produse alternative pentru combaterea făinării, deși au rămas practic doar cele cu acțiune translaminară sau sistemică. Aici vorbim despre clasele:
- Pirimide (bupirmat)
- SDHI (fluopiram, fluxapiroxad, pidiflumetofen)
- Strobilurine (kresoxim-metil, piraclostrobin, trifloxistrobin)
- Triazoli (penconazol, tebuconazol, tetraconazol, mefentrifluconazol)
- Quinazoline (proquinazid).
Detalii despre piretroidul gama-cihalotrin
Piretroidul gama-cihalotrin a fost radiat în UE în aceeași dată, de 31 martie 2025. Nivelul de reziduuri pentru gama-cihalotrin se calculează însumat cu substanța similară lambda-cihalotrin, utilizat mai pe larg de către producătorii agricoli.
Limitele pentru reziduurile din ambii compuși sunt în nivele foarte joase la nivel european, cât și național (0,08 mg/kg la măr și păr, 0,15 mg/kg la cais, 0,3 mg/kg la cireș, 0,2 mg/kg la prun).
Rețelele de supermarketuri au restricții și mai mari cu privire la reziduuri, stabilind limite de maxim 25-50% din cele ale legislației.
Prin urmare, nu se recomandă aplicarea acestor piretroizi cu 30-40 de zile înainte de recoltare pentru a avea o piață sigură.
Piretroizii aplicați în perioada de vegetație pot stimula dezvoltarea acarienilor dăunători plantelor, în special datorită efectului non-selectiv asupra insectelor prin care este distrusă fauna benefică.
Cu toate acestea, unicitatea piretrizilor este efectul de nimicire a dăunătorilor adulți, pe când majoritatea celorlalte insecticide controlează doar stadiile de ou sau larvă ale insectelor.
Dintre compușii piretroizi, mai pot fi utilizate substanțele: lambda-cihalotrin, cipermetrin, deltametrin, esfenvalerat, teflutrin și tau-fluvalinat.
Pentru a evita rezistența la fungicide și insecticide, trebuie să se acorde atenție la clasa chimică a substanței active care să fie alternată cu alte clase.
Tratamentul combinate cu produse din două clase, la fel, reduc riscul de rezistență, deși poate provoca probleme cu numărul de reziduuri de pesticide.







Comentarii