‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 iulie, 2024
26.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriSe aşteaptă majorarea „nesemnificativă” a preţului la combustibil

Se aşteaptă majorarea „nesemnificativă” a preţului la combustibil

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

De la 1 ianuarie 2014 vor fi majorate cotele accizelor la produsele petroliere importate şi livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu 9,3%. Prevederea se conţine în proiectul legii privind politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, aprobat, în prima lectură, de către Parlament. 

În cadrul plenului, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, a declarat că această majorare a cotelor accizelor va duce la o creştere a preţului la combustibil, însă majorarea va fi nesemnificativă. Proiectul mai prevede modificarea cotei accizului la articole din tutun şi alcool cu 4,3%, transmite IPN. 

Potrivit ministrului, proiectul mai prevede că de la 1 ianuarie, moldovenii vor putea introduce în ţară bunuri în valoare de până la 300 de euro fără să achite taxe de import. Actualmente taxa este de 200 de euro. Deputatul PL, Valeriu Munteanu, a propus, pentru lectura a doua, să fie majorată această taxă la 500 de euro. O altă modificare prevede prelungirea termenului de plată a TVA şi a taxei vamale în limita de 180 de zile din momentul importului de materie primă, accesorii, ambalaje primare şi articolele de completare utilizate la fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului.

‹ adv ›

De asemenea, nu va fi percepută taxa pentru efectuarea procedurilor vamale pentru mărfurile importate pe teritoriul Republicii Moldova destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte.

În proiect se mai prevede că persoanele care nu vor utiliza maşinile de casă şi control la efectuarea încasărilor băneşti vor fi amendate cu 20 de mii de lei, dublu faţă de amenda în vigoare. De asemenea, vânzătorii care nu vor elibera cumpărătorilor bon de casă vor fi sancţionați cu 10 mii de lei, iar persoanele care vor utiliza maşinile de casă şi control defectate sau nesigilate de către organul fiscal vor fi sancţionate cu 20 de mii de lei. Pentru înlăturarea sau distrugerea sigiliului aplicat pe aparatele de casă şi control, în mod intenţionat sau din neglijenţă, se va pune o amenda de 50 de mii de lei. Pentru distrugerea repetată a sigiliului amenda va fi dublată. Deputatul PL, Gheorghe Brega, a propus, pentru a doua lectură, să fie micşorate aceste amenzi, deoarece vor avea un efect negativ asupra agenţilor economici.

În proiect se mai propune ca transportatorii care nu eliberează bilete de călătorie pasagerilor să fie sancţionaţi cu amendă în mărime de 10 mii de lei pentru fiecare caz de încălcare. Pentru plecarea mijlocului auto din autogară cu pasageri îmbarcaţi fără bilet de călătorie sancţiunea va constitui 10 mii de lei. Comiterea a doua oară a încălcării respective se va sancţiona cu 25 de mii de lei, iar la a treia încălcare şi la următoarele amenda va fi 50 de mii de lei.

‹ adv ›

A fost prevăzut dreptul de a importa, pentru agricultură, tractoare uzate cu termenul de până la 20 de ani.

Totodată, a fost modificat termenul de raportare a obligaţiilor fiscale, care să fie nu ultima zi a lunii, ci data de 25. Veniturile persoanelor fizice de până la 27852 vor fi impozitate cu 7%, iar veniturile mai mari de această sumă – cu 18%.

Deputatul PLDM, Alexandru Cimbrinciuc, a propus să existe o plafonare a taxelor locale, în proiectul care va fi examinat în a lectura a doua.

‹ adv ›

Deputatul neafiliat, Mihai Godea, a declarat că nu este de acord cu faptul că Serviciul Vamal va avea subdiviziuni speciale operative. Conform proiectului, acestea vor efectua controlul mărfurilor, vehiculelor, documentelor şi persoanelor în scopul asigurării respectării legislaţiei vamale şi altor legi referitoare la mărfurile aflate sub supraveghere vamală. Acestea vor efectua controlul pe întreg teritoriul vamal al Republicii Moldova, inclusiv pe drumuri, în zonele de control vamal, etc. Deputatul a spus că aceste sunt subdiviziuni sunt de fapt „subdiviziuni de rachet de stat” care vor proteja anumite interese.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›