Ferma familiei Obadă de la Nicoreni, construită de la zero prin muncă proprie, gestionată de Iurie Obadă și cei patru fii ai săi, fiecare cu roluri diferite, a fost una dintre cele peste 40 selectate în țară pentru testarea performanței Bayer.
Lucrează 280 de hectare într-un asolament bine structurat, cu grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui, porumb și mazăre, completate în ultimii ani de culturi de acoperire precum muștarul.
Iurie Obadă spune că muștarul și mazărea, folosite în special ca îngrășăminte verzi, au devenit elemente importante în rotație.
Seceta tot mai agresivă a schimbat profund modul de lucru, i-a obligat să renunțe la arătură și să treacă la un sistem bazat aproape exclusiv pe lucrări minime.
Discul și gruberul sunt folosite doar atunci când terenul o cere, iar pe viitor intenționează să reducă și aceste intervenții.
„Obiectivul nostru este să ajungem la cât mai puține treceri, cât mai puțină pierdere de apă și cât mai multă stabilitate pentru culturi”, adaugă Iurie Obadă.
O colaborare solidă cu Bayer și deschidere spre testare
Familia Obadă lucrează constant cu hibrizii Dekalb și se declară mulțumită de stabilitatea lor în condiții de secetă.
„În 2021 am testat primul hibrid de la ei și de atunci n-am mai schimbat. Cu 5092, după mazăre, fără irigare, am scos și 11 tone la hectar”, spune Daniel Obadă, student la Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, unul dintre cei patru feciori implicați în afacere.
Deschiderea lor către testare a făcut posibilă organizarea lotului demonstrativ Dekalb în primăvara anului 2025, unde au fost semănați 13 hibrizi de porumb din grupe FAO diferite, pentru a compara adaptabilitatea și potențialul fiecăruia în condițiile din zona Drochia.
Recoltarea publică a lotului de porumb Dekalb din ferma Obadă a avut loc recent, iar rezultatele arată un potențial ridicat al hibrizilor testați.
Tehnologia aplicată în lotul de testare
Pentru acest lot, familia Obadă a folosit o tehnologie simplă, adaptată sistemului lor de lucrări minime și orientată spre păstrarea apei în sol.
- Cultura premergătoare: orz de toamnă
- Dezmiristire: disc imediat după recoltare
- Lucrare de bază (toamna): gruber la 20 cm
- Primăvara: semănat direct în terenul pregătit în toamnă
- Erbicidarea înainte de răsărire: glifosat
- La 5–6 frunze: erbicidare cu Maister Power. Vezi detalii erbicid aici.
Fertilizarea lotului a constat în aplicarea a 150 kg/ha de Uree Novatec, iar densitatea de semănat a fost de 57 de mii de boabe/ha, conform protocolului de testare.
Rezultatele obținute: diferențe evidente între grupe FAO și hibrizi
În funcție de recolta STAS (14% umiditate), primii trei hibrizi ai testării au depășit pragul de 8,7 t/ha, confirmând stabilitatea genetică a grupelor FAO medii și superioare în condițiile zonei.
Topul hibrizilor în funcție de producția STAS (t/ha)
- DKC 4655 (FAO 360) – 9,43 t/ha
- DKC 4933 (FAO 390) – 9,05 t/ha
- DKC 5092 (FAO 390) – 8,79 t/ha.
Performanța lotului după recoltă
- 10 dintre cei 13 hibrizi testați au depășit pragul de 7 tone/ha STAS.
- Hibrizii din grupa 380–410 FAO s-au evidențiat prin stabilitate și uniformitate.
- Materialul genetic din grupa 300–320 FAO a avut randamente corecte, confirmându-și rolul pentru zone unde contează timpurietatea.









