Pepiniera Aiud – Cooperativa Agricolă este unul dintre furnizorii cei mai importanți de material săditor pomicol certificat din România, cu o experiență în pomicultură obținută începând cu anii 2000 și o extindere vastă în țările din regiune.
Cooperativa lucrează într-un model de producție verificat și supravegheat de instituțiile responsabile de controlul calității materialului săditor, iar în acest articol relatăm mai multe despre oportunitățile oferite fermierilor care vor să înființeze livezi moderne.
„Inițial, lucram la nivel local, asigurând material săditor pomicol de calitate. Apoi, ne-am concentrat mult pe a ține pasul cu tehnologiile, dezvoltările și cererea pieței, ținând cont și de apariția fondurilor europene. Am inițiat colaborări cu pepiniere preponderent din Olanda ca să avem un portofoliu diversificat atât pe partea de soiuri, cât și de portaltoi, având soluții atât pentru livezile intensive, cât și superintensive. În plus, pentru zonele unde nu sunt condiții pentru portaltoi profesionale, avem soluții adaptate”, ne-a relatat Adrian Florea, Pepiniera Aiud Cooperativa Agricola.
O ofertă diversificată pentru livezi clasice, intensive și superintensive
Cooperativa produce și comercializează o gamă largă de specii și soiuri – măr, păr, gutui, cireș, vișin, prun, cais, piersic și nectarin – toate adaptate condițiilor pedoclimatice din România.
„Avem 15 soiuri licențiate pe care le multiplicăm în cadrul cooperativei și pe care le comercializăm atât în România, cât și vestul Europei. Preponderent, ne axăm pe măr, prun și cireș”.
Portaltoaiele utilizate provin atât din loturile proprii, cât și de la producători specializați din Olanda, Ungaria și Italia, ceea ce permite configurarea plantațiilor în funcție de densitatea dorită, tipul de sol, accesul la irigații și obiectivele de producție ale fermierilor.
Soiurile sunt dintre cele mai căutate în livezile comerciale, de la Gala, Golden Reinders și Red Jonaprince la Kordia, Regina, Haganta, Redhaven sau Flavortop.
Pentru fermierii care vor să testeze noi direcții de piață, sunt disponibile și soiuri cu potențial ridicat de valorificare.
Material săditor certificat, inspectat și monitorizat
Unul dintre avantajele semnificative oferite de Pepiniera Aiud este producția conformă cu standardele naționale de certificare. Loturile sunt monitorizate de INCS și ITCSMS Alba, iar plantele sunt inspectate de Unitatea Fitosanitară Alba.
„Acest proces elimină riscul de infestare, neconcordanțe de soi sau neuniformitate, probleme care pot afecta serios performanța unei livezi în primii ani”.
Fermierii care au nevoie de documentație pentru proiecte finanțate pot primi material săditor cu trasabilitate completă, conform cerințelor programelor precum Investiții în exploatații pomicole sau măsurile destinate tinerilor fermieri.
Lista soiurilor și portaltoaielor disponibile la Pepiniera Aiud
Soiuri de măr disponibile
- Soiuri: Alnova, Braeburn, Elstar, Galmac, Gala King, Galiwa, Golden Parsi da Rosa, Golden Reinders, Najdared, Pinova, Pompink, Red Jonaprince, Topaz, Zuzi Gala
- Portaltoi: MM106, M9, M9 T337, M26
Păr
- Soiuri: Novembra, Williams, Conference, Abate Fetel, Beurre Bosc, Alexandre Lucas
- Portaltoi: Gutui tip A, Gutui Adams, Gutui BA29, Par franc, Pyrodwarf.
Gutui
- Soiuri: Bereczki, Constantinopel, Cydora Robusta
- Portaltoi: Gutui tip A, Gutui Adams, Gutui BA29.
Cireș
- Soiuri: Carmen, Regina, Kordia, Lapins, Summit, Merchant, Bigarreau Burlat, Tamara, Kasandra
- Portaltoi: Prunus mahaleb, Gisela 5, Gisela 6, Colt
Vișin
- Soiuri: Productiv de Debrecen, Erdi Jubileum, Meteor
- Portaltoi: Prunus mahaleb, Gisela 5, Gisela 6, Colt
Prun
- Soiuri: Blue Frost, Elena, Haganta, Joganta, Jojo, Presenta, Top Five, Top Hit, Top First, Top Taste, Stanley, President
- Portaltoi: St. Julien A, Mirobolan 29C, Mirobolan dwarf, Wavit.
Cais
- Soiuri: Sulmona, Pannonia, Carmela, Umberto, Cegled’s Giant
- Portaltoi: Mirobolan 29C.
Piersic
- Soiuri: Redhaven, Springgold, Cardinal, Babygold, Suncrest, Dixired
- Portaltoi: GF 677.
Nectarin
- Soiuri: Nectared 2, Flavortop
- Portaltoi: GF 677.
Pentru detalii despre oferta disponibilă, luați legătura cu Pepiniera Aiud – Cooperativa Agricolă:
- Telefon: 0740 238 213
- Adresă: Jud. Alba, Aiud, Gârbova de Jos, Str. Căprioara nr. 6C
- Email: [email protected] / [email protected].








