Uscarea rahisului sau a ciorchinelui poate fi cauzat de agenţi patogeni, precum: putregaiul cenuşiu, fomopsisul, mana viţei de vie, antractnoza viţei de vie, etc.
Deseori, însă, este o problemă fiziologică frecventă la strugurii de masă, care duce la uscarea parțială sau totală a rahisului, cu efecte directe asupra aspectului comercial, fermității boabelor și duratei de păstrare.
La etapa actuală, în sectorul strugurilor de masă tot mai mulţi producători implementeză structuri inovative (pergola, gable), care împreună cu irigarea permit obţinerea unor producţii înalte şi stabile – 25-40 t/ha, respectiv se modifică şi „regulile de joc” pe durata exploatării plantaţiei, în special ceea ce ţine de cerinţele faţă de elemente minerale şi de apă, iar neglijarea lor poate duce la diminuarea calităţii şi apariţia unor dereglări fiziologice.
Desicarea rahisului este o tulburare fiziologică, frecventă mai ales la strugurii de masă, fiind strâns legată de dezechilibrele nutriționale, în special de raportul dintre Potasiu (K) și Magneziu (Mg).
Uscarea ciorchinelui este o manifestare a îmbătrânirii premature a țesuturilor, cauzată de dezechilibrul dintre cererea și oferta de energie.
Din punct de vedere fizilogic, uscarea rahisului apare când ciorchinele:
- primește insuficient zahăr;
- sau transportul este perturbat;
Simptome caracteristice:
- rahisul devine brun, uscat, fragil;
- boabele rămân mici, se zbârcesc sau cad;
Cauze principale:
– dezechilibre nutritive:
- deficit de calciu (Ca) – una din cauzele cele mai importante;
- raport incorect K / Ca / Mg;
- deficit de bor (B) – afectează circulația sevei;
- exces de azot (N) → creștere vegetativă exagerată;
– încărcătura excesivă a recoltei;
– portaltoiul. Predispunerea portaltoiului la absorbţia K este importantă pentru evitarea procesului de desicare a ciorchinelui.
S-a depistat o corelaţie strânsă între portaltoi şi gradul de uscare a ciorchinelui. De exemplu, portaltoiul Berlandieri X Riparia Selectia Oppenheim 4 absoarbe mai bine K şi este sensibil la carenţa de Mg şi Ca.
– stres hidric:
- alternanță secetă – udare excesivă;
- irigare neuniformă, mai ales în perioada de creștere a bobiţelor;
– factori climatici:
- temperaturi ridicate (>30–35 °C);
- umiditate excesivă până la înflorit;
– factori genetici – soiuri sensibile: Moldova, Crimson Seedless, Thompson Seedless, unele soiuri Arra (ARRA 15, Arra 19)
Unul din factorii importanţi ai acestei dereglări fiziologice este – dezechilibrul nutritiv. Aici, un rol hotărâtor îl au jocul elementelor: K, Ca şi Mg.
Potasiul (K) reglează echilibrul hidric și presiunea osmotică, favorizează acumularea zaharurilor, mărimea boabelor și maturarea, este foarte mobil și, un moment foarte important, antagonizează absorbția Mg și Ca.
Magneziu (Mg) este un element central al clorofilei, împreună cu Ca este esențial pentru transportul zaharurilor din frunze spre struguri şi menține integritatea țesuturilor vasculare ale rahisului.
Mg şi Ca se utilizeză de bobiţe pe durata coacerii, şi, dacă ele nu sunt în cantităţi suficiente, ele se extrag din rahis pentru salificarea (neutralizarea) acizilor.
Un indicator cheie după care trebuie să se conducă producătorii de struguri de masă este raportul între K/Mg. Problema nu este doar cantitatea absolută, ci raportul K/Mg în sol și plantă.
Valorile orientative pentru acest raport este:
- K/Mg optim (sol, forme asimilabile):
2 – 5 - dacă K/Mg > 5–6 : 1, atunci există un risc ridicat de carență de Mg indusă de excesul de K.
Excesul de K blochează absorbția Mg la nivelul rădăcinilor (antagonism cationic). Mai jos este arătat succint mecanismul apariției desicării rahisului când raportul K/Mg este dezechilibrat în favoarea K (mult K, puțin Mg):
- absorbția Mg scade;
- se reduce transportul zaharurilor spre ciorchine;
- are loc degradarea țesuturilor vasculare ale rahisului;
- se micşorează alimentarea cu apă a bobiţelor;
- are loc iniţierea senescenţei şi necrozei rahisului.
Când K este în exces suferă absorbţia Mg „în cazul dat, viţa de vie poate suferi de carență funcțională de Mg, chiar dacă solul conține” Mg.
Ca rezultat, apare desicarea rahisului, urmată de zbârcirea boabelor – maturare neuniformă şi -pierderi de calitate comercială. Acest fenomen apare frecvent de la pârgă până la maturare, când cererea de K este maximă.
De obicei, pentru a determina riscul apariţiei uscării ciorchinelor cauzată de dezechilibrul nutritiv se face analiza solului.
Aşadar, măsurile de prevenire și control reies din cauzele provocării acestei tulburări fizilogice:
- nutriție corectă – atenţie mare la elementele K, Mg, Ca şi B (atenţie la N la coacere);
- determinarea încărcăturii optimale a recoltei în dependenţă de resursele disponibile (apă, structură, fertilizare, etc) prin tăierea în uscat, răritul strugurilor;
- irigare controlată – udări frecvente şi moderate, evitarea stresului hidric în faza de: creștere rapidă a boabelor şi compactare a ciorchinelui. Apa neconformă utilizată la irigare influenţează foarte mult asupra accesibilitatea Ca, Mg şi B;
- alegerea corectă portaltoiului – în Italia sunt recomandaţi: Berladieri x Rupestris 1103 Paulsen şi Berladieri x Rupestris 140 Rugieri;
- de evitat creşterea excesivă a plantelor;
- aplicarea regulatorilor de creştere cu prudenţă – aplicarea giberelinei poate accentua uscarea ciorchinelor.
Stropirile foliare cu elementele care lipsesc după analiza solului (Mg, Ca, B) ar fi o soluţie care reduc incidența desicării rahisului, însă ele mai degrabă nu „vindecă”, ci corectează cauza fiziologică.
Deci, desicarea rahisului nu este întotdeauna o boală, ci poate fi un dezechilibru fiziologic, iar cea mai eficientă strategie este prevenția, printr-o: nutriție echilibrată, încărcătură optimă a recoltei şi irigare constantă.
Deosebirile între uscarea rahisului provocat de agenţi patogeni şi dereglări fiziologice.
Comentarii