Producția agricolă a înregistrat o creștere de 8,5% în primul trimestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit Biroului Național de Statistică, evoluția a fost determinată în principal de majorarea producției animaliere cu circa 9%, care reprezintă peste 98% din totalul producției agricole.
Potrivit BNS, în perioada ianuarie-martie, producția de animale a crescut cu circa 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, evoluția fiind determinată în principal de majorarea cu 23,5% în întreprinderile agricole, în timp ce în gospodăriile populației s-a înregistrat o scădere de 10%, transmite IPN.
Producția de lapte a rămas, per ansamblu, la nivelul anului precedent. Creșterea cu peste 26% în întreprinderile agricole a fost compensată de scăderea cu circa 9% în gospodăriile populației.
În cazul ouălor, producția totală a înregistrat o ușoară diminuare, cauzată de reducerea cu circa 5% în gospodăriile populației, în timp ce în întreprinderile agricole s-a consemnat o creștere ușoară.
Datele statistice mai arată că, până în aprilie, efectivul de animale din întreprinderile agricole a crescut la toate categoriile de specii.
Astfel, numărul de bovine a crescut cu peste 8%, cel de porcine cu 21,5%, ovinele și caprinele cu 17%, iar păsările cu peste 51%.







Comentarii