La ferma Ecoparadis din satul Drăgușeni, raionul Hâncești, legumele și verdețurile ecologice sunt vândute mai nou după un model întâlnit frecvent în fermele mici din Europa Occidentală.
Fără vânzător, fără casă de marcat și fără supraveghere permanentă – cumpărătorii își aleg singuri produsele, le cântăresc și lasă banii într-o căsuță special amenajată.
Inițiativa îi aparține lui Vasile Niculița, agricultor care dezvoltă din 2017 o fermă ecologică bazată pe principiile agriculturii sustenabile și ale permaculturii.
Concept adus din Occident și adaptat la ferma din Hâncești
Fermierul spune că a observat astfel de tarabe în perioada în care a muncit peste hotare și și-a dorit să implementeze conceptul și acasă.
„Am văzut multe magazine și tarabe de acest fel în Occident și mi-a plăcut foarte mult ideea. La început nu aveam curaj să fac asta și la noi, dar până la urmă am decis să încercăm”, spune Vasile Niculița.
Taraba funcționează simplu: produsele sunt expuse pe terasă, fiecare cumpărător își alege ceea ce are nevoie, cântărește marfa și lasă banii în căsuța amplasată lângă produse.
Unele legume sunt pregătite în pungi de câte un kilogram pentru a simplifica procesul.

Legume și verdețuri cultivate ecologic
Ferma Ecoparadis este cunoscută pentru producția de legume și verdețuri certificate ecologic, cu accent pe culturile de sezon.
După aproximativ 10 ani petrecuți în Italia, Vasile Niculița a revenit în Republica Moldova și a decis să investească într-o afacere agricolă acasă.
„Mi-am dorit să creștem copiii aici, în armonie cu natura. Am început să citesc despre permacultură și agricultură ecologică și am înțeles că agricultura poate fi un domeniu foarte interesant și diferit,” povestește fermierul.
În prezent, gospodăria gestionează aproximativ cinci hectare de teren.
Două hectare sunt ocupate de o livadă de nuci, iar pe aproape 0,7 hectare sunt cultivate legume și verdețuri ecologice.

Accent pe produse naturale și rotația culturilor
Fermierul spune că încă de la început a pus accent pe metode naturale de întreținere a culturilor.
Inițial, folosea preparate produse în gospodărie, precum macerat de urzică sau soluții naturale împotriva dăunătorilor. Odată cu extinderea suprafețelor cultivate, ferma a început să utilizeze produse ecologice certificate pentru fertilizare și protecția plantelor.
Terenurile sunt împărțite în sole pentru a respecta rotația culturilor, unul dintre principiile importante în agricultura ecologică.

O inițiativă bazată pe încredere
Noua tarabă cu autoservire funcționează zilnic și oferă cumpărătorilor posibilitatea de a procura produse direct de la fermă, proaspăt recoltate.
Inițiativa este bazată pe încredere și responsabilitate, un model întâlnit frecvent în fermele mici din Europa Occidentală.
Prin acest concept, fermierul își propune nu doar să vândă produse locale, ci și să promoveze o relație mai apropiată între producători și consumatori, bazată pe respect și susținerea agriculturii locale.







Comentarii