Anul care a trecut a fost unul bun pentru agricultură, inclusiv pentru noi, pentru că am reușit să transformăm Agrobiznes.md, dintr-un site necunoscut, proaspăt lansat – într-un brand. Am reușit să câștigăm încrederea celor peste 15 mii de vizitatori care ne vizitează lunar și le-am demonstrat agenților economici care își promovează afacerile prin intermediul nostru că suntem parteneri de încredere.
Toate aceste reușite n-ar fi fost posibile fără sprijinul și implicarea dvs, stimați vizitatori. Fie că ați ales să vă informați prin intermediul nostru, fie că ați postat anunțuri pe site și comentarii la diverse subiecte. Pentru aceasta, noi vă mulțumim din suflet.
În cele mai puțin de 10 luni de activitate din 2013 (ne-am lansat pe 15 martie) site-ul www.agrobiznes.md a fost accesat de aproximativ 100 de mii de vizitatori unici și a acumulat aproape jumătate de milion de vizualizări. Sunt cifre absolut impresionante pentru noi, dacă este să luăm în calcul că avem o piață agrară mică.
Am reușit deasemenea să devenim cunoscuți și pe plan internațional. Printre țările din care suntem regulat vizitați se numără România, Federația Rusă, Italia, Israel, Spania, Franța, Statele Unite, etc. Multe dintre știrile redactate de noi au fost preluate de presa regională (România, Ucraina).
Luna decembrie a anului 2013 am încheiat-o la fel cu cifre foarte bune – 15.600 de vizitatori unici și peste 60 de mii de vizualizări ale paginilor cu știri și anunțuri, în creștere cu aproape 5 la sută față de luna noiembrie.