Moldova are nevoie de investiţii de 30 de milioane de euro pentru a proteja de grindină raioanele de est ale republicii. Declaraţia aparţine directorului Serviciului special pentru influenţe active asupra proceselor hidrometeorologice, Ion Garaba.
Potrivit lui Ion Garaba, zonele de est ale Moldovei – Râbniţa, Camenca, Criuleni şi Dubăsari nu sunt supuse protecţiei antigrindină din cauza unei probleme istorice.
Pe timpul Uniunii Sovietice configuraţia traseelor aeriene era făcută în aşa fel încât anume zonele de est erau traseu pentru aviaţia militară. Şi pentru că rachetele prezintă un pericol real pentru navele aeriene, la acel timp nu au fost construite baze antigrindină în regiunea de est. Actualmente o bază antigrindină costă 5-6 milioane de euro.
Ion Garaba a mai spus că, deşi zona de est nu este afectată des de grindină, aceste baze trebuie totuşi să existe, iar pentru aceasta e nevoie de bani. Actualmente Serviciul Antigrindină execută lucrări de protecţie antigrindină pe circa 50 % din teritoriul republicii.
Sursa: tv7.md
Comentarii