Etapele care trebuie parcurse la înfiinţarea unei plantaţii de pomi, ca de altfel şi atunci când dorim să plantăm doar câţiva pomi în grădina de lângă casă, sunt următoarele: alegerea terenului, pregătirea terenului, stabilirea distanţelor de plantare şi pichetarea, săpatul gropilor, alegerea şi pregătirea materialului săditor, plantarea pomilor.
Alegerea şi pregătirea terenului
Terenul destinat plantării pomilor poate fi plan sau în pantă, situaţii care trebuie tratate diferenţiat, în sensul modului de executare a lucrărilor. Astfel, pe terenurile în pantă se pot executa terase individuale pentru prevenirea erodării sau drenaje în cazul unor infiltraţii de apă.
În general, atunci când se urmăreşte înfiinţarea unei plantaţii moderne, de mare randament şi eficienţă, se aleg terenuri plane, bine drenate, cu sol fertil şi uşor accesibile.
Pregătirea terenului destinat plantării constă în eliberarea lui de alte resturi, nivelarea, fertilizarea şi desfundarea (60 cm) sau arătura adâncă (30-35 cm), acolo unde este cazul (replantare după alţi pomi, când este vorba de oboseala solului) se lasă chiar 1-2 ani de odihnă.
Fertilizarea de bază se face cu îngrăşăminte organice (30-40 t/ha, gunoi de grajd) şi chimice (câte 200-300 kg/ha superfosfat şi sare potasică), respectiv 15-20 kg gunoi de grajd bine fermentat sau 20-30 g sare potasică şi 50-60 g superfosfat la fiecare pom.
Distanţele de plantare şi pichetarea terenului
Stabilirea distanţelor de plantare şi pichetarea terenului se face în funcţie de specie (vezi tabel) şi este diferită la seminţoase (măr, păr, prun) faţă de sâmburoase (cireş, vişin, prun, cais, piersic, etc.) şi arbuşti fructiferi sau la căpşun.
Dintre factorii care influenţează creşterea şi dezvoltarea pomilor şi de care trebuie să se ţină seama la stabilirea distanţelor de plantare se remarcă tipul portaltoiului (de vigoare mică, mijlocie sau mare) şi modul de conducere a pomilor (aplatizat, cu coroană globuloasă, vas etc.), precum şi tipul de livadă (clasică sau intensivă).
În orice caz, chiar şi atunci când trebuie plantaţi doar câţiva pomi în grădina casei, este bine să se ţină seama de aceste elemente, inclusiv de marcarea locului în care se va planta pomul cu un pichet (ţăruş), având în vedere longevitatea acestuia.
În general, direcţia rândurilor se pichetează de la N la S, pichetajul efectuându-se în dreptunghi (între rânduri distanţa este mai mare, iar pe rând distanţele sunt mai mici) sau în pătrat (distanţele sunt egale atât pe rând cât şi între rânduri). În cazul terenurilor cu o pantă uşoară, pichetarea se face în paralelogram (ca şi cel în dreptunghi, doar unghiurile opuse sunt egale două câte două) sau în chinconz (în triunghi echilateral).
Atunci când se doreşte plantarea pomilor sau arbuştilor pe terenuri neamenajate sau pe pante se face pichetaj individual sau pe curbele de nivel. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, la pichetarea pentru înfiinţarea de plantaţii intensive, rândurile de pomi se plasează întotdeauna perpendicular pe axul drumurilor principale.
Materiale necesare: ruletă, ţăruşi, jaloane de 1,5-2 m.
Săpatul gropilor
Această lucrare se execută cu puţin timp înainte de plantare şi constă în scoaterea pământului de lângă pichetul care marchează locul plantării pomului, cu cazmaua (hârleţ).
Dimensiunile gropii sunt variabile, în funcţie de teren (desfundat sau nedesfundat) şi sunt cuprinse între 30 x 30 x 30 cm şi 60 x 60 x 40 cm, uneori mai mici.
Este recomandat ca stratul de pământ mai fertil de la suprafaţă să se aşeze separat pe marginea gropii, el urmând ca la plantare să se plaseze în zona rădăcinilor (spre fundul gropii).
Alegerea şi pregătirea materialului săditor
Alegerea şi pregătirea materialului săditor pentru plantare este o operaţie esenţială, de care depinde starea viitoarei plantaţii, respectiv prinderea şi creşterea pomilor.
La plantare se folosesc pomi atât din câmpul II al pepinierei (sub formă de vergi, cu sau fără lăstari anticipaţi) sau pomi cu coroană din câmpul III. Este bine ca materialul săditor să fie procurat numai din pepiniere autorizate, aceasta fiind o garanţie în privinţa autenticităţii soiului dorit, cât şi a sănătăţii acestuia din punct de vedere virotic.
După cumpărare, până în momentul plantării definitive, pomii trebuie stratificaţi în şanţuri (gropi), unde rădăcinile sunt acoperite bine cu pământ reavăn. Este indicat să se aleagă pomi cu rădăcinile cât mai mari şi intacte, cu muguri bine formaţi şi lemnul ramurilor copt, preferându-se cei cu ramuri laterale numeroase (anticipaţii), care accelerează formarea scheletului, implicit intrarea pe rod timpurie (anul 3 la măr, anul 4 la prun etc.).
Înainte de plantare, rădăcinile pomilor se fasonează prin scurtare, înlăturându-se cele rupte, rănite sau mucegăite, după care se face mocirlirea celor rămase într-un amestec de pământ, balegă proaspătă de vită şi apă, în scopul asigurării unei aderenţe mai bune a pământului pe rădăcini şi pornirea creşterii.
Plantarea pomilor
Practic, plantarea pomilor se face de obicei primăvara, devreme, la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de mersul temperaturilor. Specialiştii recomandă însă plantarea de toamnă, înaintea venirii îngheţurilor, deoarece refacerea sistemului radicular şi pornirea în vegetaţie primăvara au loc mai timpuriu, cu efecte benefice asupra creşterii (mai mari cu 20-30%) şi coacerea lemnului anual.
În ceea ce priveşte tehnica de plantare, (vezi figură) după aşezarea pomului în groapă, cu tulpina lângă pichet şi cu punctul de altoire puţin mai ridicat decât nivelul gropii (cu 2-3 cm), se aruncă pământul din stratul fertil pe rădăcină, până aceasta se acoperă.
Urmează tasarea prin călcarea pământului în jurul pomului, după care se umple groapa cu pământ amestecat cu gunoi şi se tasează din nou, încât punctul de altoire ajunge la nivelul solului. De menţionat că o plantare prea adâncă întârzie pornirea în vegetaţie a pomilor.
La plantare, pentru o bună execuţie a operaţiei, este nevoie să se lucreze în echipă de două persoane; cineva ţine pomul în poziţie corectă, iar celălalt aruncă pământul şi tasează uniform pentru a nu rămâne spaţii goale. De altfel, o probă necesară pentru verificarea plantării corecte, se face prin apucarea pomului de vârf şi tragerea lui uşoară în sus. Când operaţia s-a efectuat corect, varga sau pomul nu se smulg din pământ.
O bună prindere a pomilor presupune şi o udare imediat după plantare, mai ales în anii secetoşi sau cu perioade lungi fără precipitaţii atmosferice.
Tehnica plantării pomilor
Distanţe de plantare la pomi, arbuşti şi căpşun
Sursa: revista-ferma.ro
Comentarii