Cu scopul susţinerii producătorilor de cireşe şi pomuşoare din Republica Moldova în efortul lor de sporire a potenţialului de comercializare a produselor, mai ales, pe pieţele de export, Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED) invită producătorii de cireşe, pomuşoare, precum şi consultanţii în domeniu să aplice la concursul pentru participarea la vizita de studiu „Tehnologii avansate de producere, recoltare şi post-recoltare a cireşelor şi pomuşoarelor” care va avea loc în Bosnia şi Herţegovina la sfârşitul lunii mai, 2013.
Activităţile principale pe durata evenimentului vor fi:
- Vizitarea pepinierelor pentru material săditor de pomuşoare şi cireşe
- Vizite la plantaţii de pomuşoare şi livezi de cireşe cu utilizarea tehnologii avansate
- Vizite la case de ambalare (pre-răcire, ambalare)
- Vizitarea pieţei angro de fructe proaspete
ACED va fi responsabil de organizarea vizitei de studiu, de procurarea biletelor de avion, precum şi va oferi suport informaţional la aplicarea pentru viză. Participanţii vor acoperi din cont propriu cheltuielile pentru cazare la hotel, hrana pe durata vizitei (5 zile inclusiv zilele de călătorie) şi costurile pentru perfectarea vizei. Ei vor fi responsabili, de asemenea, de procedurile pentru obţinerea vizei în Bosnia şi Herţegovina (la misiunile diplomatice din Bucureşti, Budapesta, Kiev).
Criteriile de selectare a participanţilor la vizita de studiu sunt:
- Existenţa practicilor, tehnologiilor avansate în producerea cireșelor, pomușoarelor
- Existența sistemelor de calitate sau planificarea implementării acestora
- Posedare un grad cât mai înalt de integrare a tuturor componentelor lanțului valoric al cireşelor şi pomuşoarelor
- Realizarea cireşelor şi pomuşoarelor pe piețele de export
- Implementarea practicilor şi tehnologiilor în rezultatul vizitelor de studiu deja efectuate
- Disponibilitatea de a oferi contribuție personală (achitarea hotelului și a hranei pe durata vizitei).
Doritorii de a participa la această vizită de studiu sunt rugați să completeze formularul de aplicare care poate fi descărcat de pe situl www.aced.md, în compartimentul ALERTE (Formularul de aplicare pentru vizita de studiu in Bosnia si Hertegovina ROM) sau solicitat la adresa [email protected].
Concursul de selectare a participanților la vizita de studiu va fi efectuat în baza formularului de aplicare, depus completat la adresa de email [email protected] sau personal la oficiul ACED, Bd. Ştefan cel Mare, 202; clădirea Kentford, etajul 3, până la data de 15 Aprilie 2013, luni.
Sursa: aced.md
Comentarii