Chiar dacă a venit mai târziu, primăvara ne uimește cu temperaturile ridicate pe care le afișează de la o zi la alta. În zilele următoare vom avea vară în toată regula. Meteorologii ne anunță că în weekend vom avea primele temperaturi caniculare din acest an.
Vremea continuă să fie frumoasă și caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult senin, iar soarele va domina întreaga zi. Astăzi vom avea parte de temperaturi ridicate de +28 de grade, iar noaptea se vor înregistra +14 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, iar presiunea atmosferică va fi ridicată.
Sâmbătă, vom avea partea de temperaturi caniculare. Potrivit prognozelor făcute de meteorologi, acesta va fi primul weekend fierbinte din acest an. Mâine cerul va fi senin, temporar va fi traversat de câțiva nori. Temperaturile vor urca până la +30 de garde Celsius. Noaptea mercurul din termometre se va opri la gradația de +16 grade. Vântul va fi ceva mai alert și va sufla cu până la 12 m/s.
Duminică se mențin temperaturile caniculare, însă sunt așteptate și ploi cu descărcări electrice în toată țara. Mercurul va înregistra valori de +28…+30 grade Celsius, iar noaptea se vor atesta +16 grade. Va vântul va sufla ceva mai puternic cu până la 12 m/s.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), săptămâna viitoare va debuta cu precipitații, însă pe parcursul săptămânii vremea se va menține frumoasă cu valori sub 30 de grade.
Comentarii