‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 24 iulie, 2024
21.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMai multă zmeură, dar mai puțini piersici. Care sunt prețurile și ce spun fermierii

Mai multă zmeură, dar mai puțini piersici. Care sunt prețurile și ce spun fermierii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În acest an, se înregistrează recoltă dublă de zmeură. Agricultorii spun că, după seceta din 2012, plantaţiile de-abia acum şi-au revenit. În timp ce zmeură avem din belşug, îngheţurile de primăvara trecută au afectat grav culturile de piersici. Agricultorii spun că jumătate din roadă a fost deja compromisă, iar în prezent, pomii sunt afectaţi de boli şi dăunători, deoarece nu pot fi stropiti din cauza ploilor, scrie publika.md.

Anul trecut, Mihai Zaharia din satul Lucaşeuca, raionul Orhei, a recoltat 840 de kilograme de zmeură de pe un hectar de plantaţie. Agricultorul spune că, în acest sezon, ar fi putut obţine o recoltă de aproximativ trei ori mai mare dacă în 2012 nu era secetă.

„Butaşii din anul 2012 trebuia să fructifice. Însă din cauză că a fost secetă mare ei nu au fructificat. Anul acesta cred că o să fie la o tonă şi jumătate, o tonă şi 600 la hectar”, a declarat agricultorul.

‹ adv ›

La pieţele agro-alimentare zmeura se vinde în acest an cu 20 de lei pentru un kilogram, faţă de 35 de lei în sezonul trecut.

Piersicii, grav afectați de înghețuri

Nicolae Ivancioglo din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, cultivă piersici pe o suprafaţă de 300 hectare. Potrivit lui, livada a fost afectată de trei ori de îngheţuri, din care cauză suportă pierderi considerabile.

‹ adv ›

„A dat îngheţul şi într-o singură zi am rămas fără 30-40 la sută din recoltă”, a spus agricultorul.

Problemele nu se termină aici. Ploile din ultima perioadă au adus cu sine diverse boli şi dăunători. Şi criza din Ucraina îi afectează direct pe producători. Aceasta le creează probleme exportatorilor ceea ce a făcut ca preţul en gros al pierscilor să scadă de la 12 până la şapte lei pentru un kilogram.

În aceste condiţii, experții prognozează anul acesta o creştere considerabilă a importului acestor fructe. În pieţele din Chişinău, au apărut deja primii piersici din acest an, iar comercianţii dau asigurări că fructele sunt de producţie moldovenească.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›