‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 iulie, 2024
40.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriExporturile moldoveneşti în CSI aproape le-au egalat pe cele destinate ţărilor UE. Fructele şi...

Exporturile moldoveneşti în CSI aproape le-au egalat pe cele destinate ţărilor UE. Fructele şi legumele sunt pe primul loc

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Exporturile de mărfuri au crescut cu 15,4% în primul trimestru, pe când reexporturile s-au diminuat cu 11,6%. Ponderea exporturilor destinate ţărilor CSI s-a apropiat de cea destinată UE iar livrarea mărfurilor în Turcia a sporit de trei ori.

Cel mai mult exportăm fructe şi legume, îmbrăcăminte şi accesorii, maşini şi aparate electrice destinate industriei auto.

În ianuarie-martie, exporturile de mărfuri au totalizat 582,4 mil. dolari, cu 15,4% mai mult faţă de primul trimestru al anului trecut. Exporturile directe s-au cifrat la 390,7 mil. dolari, în creştere cu 35,7% faţă de ianuarie-martie 2012. La rândul lor, reexporturile s-au redus cu 11,6%, însumând o valoare de 191,7 mil. dolari care echivalează cu o cotă de 32,9% în totalul exporturilor.

‹ adv ›

În luna martie exporturile s-au cifrat la 221,5 mil. dolari , cu 11,4% mai mari faţă de luna precedentă şi cu 11,1% – comparativ cu luna martie 2012.

Deşi au sporit cu 3,6%, cifrându-se la 261,3 mil. dolari, exporturile destinate ţărilor Uniunii Europene şi-au redus cota de la 50% în ianuarie-martie 2012 la 44,9% în primul trimestru al anului curent.

Pe de altă parte, ponderea exporturilor destinate ţărilor din CSI a crescut de la 39,8% la 42,3% şi au însumat 246,3 mil. dolari. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 22,5% faţă de ianuarie-martie 2012.

‹ adv ›

Cea mai populară destinaţie a exporturilor moldoveneşti rămâne Federaţia Rusă unde au fost livrate mărfuri în valoare de 183,5 mil. dolari, în creştere cu 24% faţă de primele trei luni ale anului trecut. Urmează România cu o valoare de 82,7 mil. dolari a mărfurilor livrate (+1%) şi Italia unde au fost exportate produse moldoveneşti în valoare de 41,2 mil. dolari (-25,1%).

Un salt impresionant l-au înregistrat exporturile în Turcia, care au sporit de trei ori, cifrându-se la 40,3 mil. dolari.

Cea mai mare pondere în structura exporturilor este deţinută de fructe şi legume (12,1%). Exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii deţin 10,1% ri iar cele de maşini şi aparate electrice destinate industriei auto – 9%.

‹ adv ›

Sursa: eco.md

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›