Apicultorii din satul Hăsnăşenii Noi, raionul Drochia, riscă să rămână anul acesta fără miere. Asta deoarece zeci de familii de albine au murit otrăvite, după ce un fermier din localitate şi-a tratat livada cu pesticide. Proprietarul livezii nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.
Vladimir Bacinschi creşte albini de 15 ani. Bărbatul spune că este pentru prima dată când îi este afectată aproape jumătate din prisacă. Pierderile se ridică la peste 250 de mii de lei.
În aceeaşi situaţie au ajuns şi alţi apicultori din localitate, care nu au fost avertizaţi despre tratarea cu pesticide a livezii din apropierea prisăcii.
Primarul satului a refuzat să vorbească cu jurnaliștii de la PrimeTV, iar proprietarul livezii nu a fost de găsit pentru a oferi explicaţii. Responsabili de la Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor au promis însă că o comisie specială va elucida circumstanţele acestui caz.
Comentarii