‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 iulie, 2024
39.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFOTO. Conferința Regională FAO pentru Europa

FOTO. Conferința Regională FAO pentru Europa

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama efectuează, în perioada 3-7 mai, o vizită de lucru în Antalya, Turcia, unde participă la cea de-a  30-a Conferinţă Regională pentru Europa (ERC) a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură  (FAO). Programul vizitei cuprinde întrevederi cu Excelența Sa Jose Graziano da Silva, Director General FAO, și cu Faruk Celik, Ministru al Alimentației, Agriculturii şi Zootehniei al Turciei, informează serviciul de comunicare al MAIA.

În cadrul întrevederii cu Excelența Sa Jose Graziano da Silva, care a avut loc în seara zilei de miercuri, 03 mai, Directorul General al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a menționat importanța asigurării continuității programelor prin actualizarea lor dar nu prin renunțarea la vechile documente de politici. La rândul său, Ministrul Eduard Grama și-a exprimat gratitudinea pentru asistența continuă a FAO care a fost acordată prin intermediul unui șir de proiecte implementate cu succes în domeniul agricol. Ministrul a solicitat ajutorul FAO pentru desfășurarea unei cercetări ample privind resursele de apă din Republica Moldova, de menționat că ultimul studiu în acest sens datează din anii ʼ70. De asemenea, conducerea MAIA a solicitat sprijin în ce privește dezvoltarea și modernizarea sistemului de protejare antigrindină.

Potrivit programului, astăzi Ministrul a participat la ceremonia oficială de deschidere a Conferinței Regionale FAO pentru Europa. În cadrul sesiunii plenare din prima zi a Conferinței Regionale sunt examinate obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG) și impactul acestora asupra agriculturii și dezvoltării rurale în Europa și Asia Centrală. Un subiect aparte constituie rolul leguminoaselor în asigurarea nutriției echilibrate și crearea în regiune a sistemelor de producere a alimentelor benefice sănătății. Ulterior, Ministrul Eduard Grama va participa la Reuniunea comună a Șefilor delegațiilor participante la Conferință cu Directorul General FAO.

‹ adv ›

Mâine conducerea MAIA va avea o întrevedere cu Faruk Celik, Ministru al Alimentației, Agriculturii şi Zootehniei al Turciei.

Conferința regională FAO este principalul forum şi organism de conducere care convine asupra priorităţilor comune în regiune în domeniul agriculturii, silviculturii, pescuitului şi dezvoltării rurale.

26741651891_0136415785_o

‹ adv ›

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›