‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 iulie, 2024
40.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUE și BERD au lansat un program de sprijin al Zonei de liber schimb...

UE și BERD au lansat un program de sprijin al Zonei de liber schimb cu Georgia, Moldova și Ucraina

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Uniunea Europeană (UE) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au lansat un program pentru întreprinderile din Georgia, Moldova și Ucraina. Programul comun va ajuta antreprenorii locali din cele trei țări să profite pe deplin de oportunitățile oferite de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu UE.

Un comunicat de presă al BERD și Comisiei Europene precizează că instituția financiară va oferi 380 milioane de euro împrumuturi și garanții comerciale băncilor locale și altor instituții financiare pentru creditarea întreprinderilor. UE va pune la dispoziție 19 milioane de euro sub formă de asistență tehnică, stimulente pentru investiții și mecanisme de partajare a riscurilor. În același timp, BERD și UE vor continua să sprijine îmbunătățirea climatului investițional prin dialog pe marginea politicilor publice.

Constituirea unor zone de liber schimb este parte a acordurilor de asociere ale UE cu Georgia, Moldova și Ucraina. Aceasta va oferi întreprinderilor locale acces la piața unică a UE, cea mai mare din lume, și va ajuta la stimularea dezvoltării și creșterii economice în cele trei țări.

‹ adv ›

Semnarea marchează prima fază a programului comun al BERD și UE, în mărime de 1,2 miliarde de euro. Se așteaptă că UE va oferi 56,5 milioane de euro sub formă de grant pentru a ajuta întreprinderile să investească în îmbunătățirea standardelor de calitate a produselor și serviciilor.

“Aceasta este cu adevărat o inițiativă care schimbă regulile de joc în beneficiul tuturor: va ajuta companiile locale să devină mai competitive în timp ce consumatorii vor beneficia de produse și servicii de o calitate mai bună,” a declarat Alain Pilloux, vicepreședinte interimar al BERD pe politici și parteneriate. Aceasta va contribui, de asemenea, ”la valorificarea întregului potențial de export al întreprinderilor din aceste trei țări, deoarece le va oferi acces la piața europeană.”

“Întreprinderile mici și mijlocii sînt motorul economiei locale. Acest program le va ajuta să profite din plin de oportunitățile oferite de crearea zonei de liber schimb cu UE, contribuind astfel la creșterea economică globală în țările partenere,” a adăugat Katarina Mathernova, director general adjunct al Comisiei Europene privind vecinătate și negocierile pentru extindere.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din cele trei țări și a investit 2,6 miliarde de euro în Georgia, un miliard de euro în Moldova și 11,6 miliarde euro în Ucraina.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›