Apicultorii din Republica Moldova mizează pe susţinerea din partea statului în legătură cu înrăutăţirea situaţiei ecologice, condiţiile climaterice dificile şi problemele financiare. Despre aceasta a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor „Apis Mellifera”, Ion Maxim.
Potrivit lui, sezonul actual de apicultură este unul dintre cele mai complicate din ultimul timp. Din cauza temperaturilor înalte şi a ploilor, recolta de miere de salcâm s-a micşorat, iar în unele raionale nici nu a fost recoltată.
„Mierea de salcâm este cea mai solicitată pentru export, iar lipsa recoltei a lovit puternic apicultorii. Recolta totală de miere s-a redus, iar aceasta trebuia să ducă la creşterea preţurilor de achiziţie. Însă s-a întâmplat invers: preţul a scăzut cu 15 lei comparativ cu anul trecut, în timp ce în România preţul de achiziţie în acest an este cu 25 lei mai mare”, a spus reprezentantul asociaţiei.
Apicultorii îndeamnă Consiliul Concurenţei să se ocupe de investigarea pieţei mierii, deoarece „există probabilitatea unei înţelegeri între cumpărătorii de miere pentru a scădea preţurile în mod artificial”.
De asemenea, apicultorii susţin că situaţia ecologică în ţară s-a înrăutăţit, din care cauză pier anumite feluri de plante necesare albinelor. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că pesticidele sunt folosite pe larg în agricultură, iar acest lucru creşte mortalitatea albinelor.
„În ultimii ani s-a format o tendinţă înfricoşătoare, căci în fiecare an aproape 25% din populaţia activă de albine moare”, a spus apicultorul.
Din cauza situaţiei financiare complicate şi a creşterii preţurilor la zahăr până la 15 lei/kg, apicultorii nu pot asigura albinele cu hrană suficientă pentru perioada rece a anului.
Ion Maxim a atras atenţia la faptul că „în Moldova sunt deschise doar două stupine pentru înmulţirea mătcilor de albină, cu o productivitate de 1500-3000 pe an, iar această cantitate este insuficientă pentru 150 mii de familii de albine”.
„Există posibilitatea de a deschide mai multe stupine, dar pentru aceasta este nevoie de autorizaţie şi control, însă la organul corespunzător nu sunt suficienţi oameni competenţi, fapt ce îngreunează deschiderea noilor stupine”, a explicat el.
Apicultorii sunt convinşi că acest lucru va duce la importul de mătci de albină din Ucraina.
De asemenea, apicultorii pledează pentru desfăşurarea noilor alegeri a preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor din Moldova, deoarece mandatul lui Ştefan Condratiuc a expirat încă în anul 2011 şi el se numeşte ilegal preşedinte.
Comentarii