‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAgrobiznes este Partener Media la Ziua Națională a Vinului – cea mai mare sărbătoare...

Agrobiznes este Partener Media la Ziua Națională a Vinului – cea mai mare sărbătoare vitivinicolă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În zilele de 1-2 octombrie 2016, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, revine cea mai mare sărbătoare a tradițiilor – Ziua Națională a Vinului 2016, ediția a XV-a aniversară, cu genericul „Omul – Sufletul Vinului”. Sărbătoarea naţională este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, cu suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova. Anul acesta Agrobiznes se regăsește printre Partenerii Media ai evenimentului și va oferi suport informațional pe toată durata desfășurării acestuia.

Laitmotivul acestei ediții „Omul – Sufletul Vinului” aduce în prim-plan oamenii care muncesc în industria vitivinicolă, accentuând ideea că omul care se dedică trup și suflet creării produsului nostru emblematic, în podgorii sau la vinării, reprezintă esența vinului. Vinul este creat din tot sufletul de către oameni buni pentru oameni de omenie și se cinstește așa cum se cuvine, sincer, deschis, cu prietenie, alături de oamenii dragi.

Conform tradiției, evenimentul se va desfășura sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și își propune să descopere legendele legate de vinul moldovenesc și tradițiile milenare de vinificație ale poporului nostru. Sărbătoarea va oferi vizitatorilor o experienţă cultural-cognitivă bogată, formatul Zilei Naționale a Vinului bazându-se pe componenta educativă: promovarea consumului conștient și moderat al vinurilor de calitate.

‹ adv ›

Elementele principale ale sărbătorii naționale, îndrăgite de vizitatori, vor fi păstrate și dezvoltate în cadrul Zilei Națională a Vinului 2016:

  1. Degustare cu peste 400 de vinuri – peste 40 de companii mari, producători mici și producători de divin, reuniți sub brandul unic „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” își vor prezenta spre vânzare și degustare produsele de calitate: vinuri tinere din recolta anului 2015, vinuri de colecție și rezervă, precum și produse lansate în premieră în cadrul sărbătorii naționale. Vizitatorilor le vor fi propuse pahare cu logo-ul „Wine of Moldova”, pentru a savura corect aromele Vinului Moldovei.
  2. Aventuri pe Drumul Vinului – infopoint-ul turistic din cadrul evenimentului va oferi vizitatorilor tururi tematice din inima capitalei spre originile vinurilor de calitate din țara noastră: destinații vitivinicole, galerii subterane, beciuri, vii, săli de degustare, crame și pensiuni. Vinării mici și mari așteaptă vizitatorii cu programe speciale și posibilitatea de a descoperi legendele Vinului Moldovei, de a afla secretele vinificatorilor și de a degusta roadele muncii lor.
  3. „Școala Vinului” – indiscutabil una dintre atracțiile principale ale sărbătorii, va oferi doritorilor seminare tematice prezentate de experți somelieri, cu subiecte diverse: de la bazele degustării corecte, până la degustări sofisticate pentru consumatorii inițiați. Toți participanții vor primi certificate care demonstrează cunoștințele dobândite.
  4. Concert grandios pentru toate gusturile – programul artistic al evenimentului include în mod tradițional 2 zile de spectacole artistice cu nume mari ale muzicii autohtone din toate genurile muzicale. În acest an la evenimentul din centrul capitalei vor evolua ansambluri, orchestre, fanfare și tarafuri din cele 3 regiuni vinicole ale Moldovei: Valul lui Traian, Codru și Ștefan Vodă.
  5. Delicii tradiționale – vizitatorii vor avea posibilitatea de a savura feluri tradiționale: carne la grătar, mămăligă, sarmale, plăcinte și alte bucate de sărbătoare, precum și de a afla secretul gustului celor mai populare rețete moldovenești, care vor fi gătite chiar în timpul evenimentului, iar apoi asociate cu vinurile din soiuri autohtone.
  6. Târgul meșteșugarilor – la expoziția artelor tradiționale vizitatorii vor cunoaște meșteșugurile moldovenești autentice. Aici vor fi expuse și pot fi procurate lucrări cu motive inspirate din struguri, vin, vie, realizate manual de către meşterii populari. Mai mult, doritorii vor putea participa la ateliere de olărit, sculptat, pictat, dogit și alte ocupații cu tradiție, specifice poporului nostru.

Ziua Națională a Vinului a devenit de-a lungul timpului principala sărbătoare care pune în valoare tradițiile noastre, recunoscută în țară și peste hotarele ei. Vinul și vița-de-vie, motive nelipsite în tradițiile noastre, sunt prezente în toate activitățile evenimentului: muzică, artă, meșteșuguri, gastronomie etc. Ziua Națională a Vinului se bucură de un succes mare, fiind vizitată de sute de mii de oaspeți din țară și de peste hotare, iar zeci de jurnaliști și bloggeri reflectă evenimentul în mass-media naționale și internaționale.

Pe 1 și 2 octombrie 2016 vă așteptăm cu mare drag la Ziua Națională a Vinului – cea mai mare sărbătoare a tradițiilor din Moldova și un spectacol cultural unic!

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›