Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă agricultorii să cumpere semințe și pesticide doar din magazinele agricole autorizate și să evite să facă cumpărături de la vânzătorii din stradă, informează canal2.md. Asta în contextul în care de la începutul anului pe piață au fost depistate mai multe produse de proveniență dubioasă sau contrafăcute.
Inspectorii fitosanitari au realizat controale în peste 700 de depozite ale diferitor magazine și gospodării agricole, în urma cărora au găsit produse de contrabandă, reambalate ilegal sau fără eticheta corespunzătoare standardelor naționale.
În magazine, nu în stradă
„Circa 60% de materiale de uz fitosanitar sunt importate din Comunitatea Europeană, 12% din CSI, iar restul din China și India. Inspectorii agenției s-au deplasat în peste 700 de depozite agricole, fiind depistate unele abateri grave precum existența produselor de contrabandă, reambalate ilegal sau care nu sunt etichetate conform standardelor naționale. Gospodăriile mici nu trebuie să fie victime ale comerțului stradal. Pesticidele sunt un produs de evidență strictă asemenea medicamentelor. Astfel, cum nu este normal să cumperi medicamentele din stradă, la fel și pesticidele nu trebuie cumpărate din stradă, ci doar din magazinele autorizate de Agenție”, a spus Mihai Negrescu șeful Direcției controlul produselor de uz fitosanitar și fertilizanți ANSA.
Nu uitați să luați bonul de casă
Cumpărând pesticide și semințe din locuri neautorizate, fermierii pot pune în pericol viața a sute de oameni. Totodată, agricultorii riscă să-și compromită recolta din cauza eficienţei scăzute a produselor contrafăcute. Pentru a evita asemenea cazuri, specialiștii vin cu recomandări pentru agricultori.
„Să ceară un bon de casă sau o factură. Obligatoriu un certificat de calitate. Când se procură cantități mai mari de semințe, numaidecât este recomandat să fie între cumpărător și vânzător un contract de cumpărare-vânzare”, a comunicat șeful Direcției control semincer, Dumitru Rusu.
Persoanele fizice care comercializează produse contrafăcute riscă o amendă de nouă mii de lei, iar cele juridice de 15 mii de lei.
Pe teritoriul Moldovei funcţionează 120 de magazine agricole. Lista magazinelor autorizate este plasată pe site-ul Agenției.
Comentarii