Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) este hotărâtă să readucă la viață sectorul zootehnic din Republica Moldova. Viceministru MAIA Iurie Ușurelu a stabilit ca până pe data de 20 mai anul curent să fie pregătit un plan de revitalizare a acestui sector.
Ministerul utilizează termenul de revitalizare pentru a sublinia că anterior acest sector a fost dezvoltat cu mult mai bine. Acum însă datele statistice arată că producătorii locali din sectorul zootehnic nu acoperă în totalitate consumul necesar de produse, punând, astfel, în pericol fără voia lor securitatea alimentară a țării.
Despre problemele sectorului zootehnic, dar și posibilitățile de rezolvare a stării lucrurilor s-a discutat în cadrul ședinței de lucru privind revitalizarea sectorului zootehnic la „Institutului Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară”, din satul Maximovca, raionul Anenii-Noi, în data de 7 aprilie.
La discuții au participat atât mediu academic, cât și reprezentanții sectorului de profil, dar și un grup de experți din Japonia JICA (Japan International Cooperation Agency).
De altfel pentru experții din Japonia reprezentații institutului au organizat o vizită la stațiunea Tehnologico-Experimentală „Maximovca” și ferme de bovine abandonate temporar.
Fosta fermă
Starea stațiunii tehnologico-experimentale „Maximovca” este un exemplu a stării sectorului zootehnic și în mod special a științei în Moldova din acest domeniu.
Oleg Mașner, director pe știință în cadrul Institutului Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară (IMCZMV), a arătat oaspeților încăperi pustii în care cu doar câteva ani în urmă se făceau lucrările științifice în legătură cu implementarea tehnologiei industriale de exploatare a taurinelor şi în scopul sporirii producției de lapte, însă în prezent stațiunea nu este exploatată.
Oleg Mașner a povestit oaspeților că anterior între 2005 și 2010 institutul a primit subvenții din partea statului pentru crearea fermei de bovine și alte anexe complimentare – sala de muls etc. Acesta a adăugat că în laboratorul respectiv creșteau patru specii de bovine, una dintre care era Bălțat cu Negru Moldovenesc.
În sală de muls era întuneric pentru că furnizorul a deconectat energia electrică. De altfel mirosul de lapte se simte și în prezent deși au trecut doi sau trei ani de când nu mai este exploatată stațiunea.
Ex-directorul stațiunii Tudor Brad susține că întreprinderea a fost închisă din lipsa de bani, dar și din alte motive despre care acesta nu a vrut să vorbească. Tudor Brad a arătat încăperea și utilajele unde se pasteuriza laptele ambalat.
Iepuri neozeelandezi
Oleg Mașner a prezentat și ferma de iepuri unde sunt crescute două rase – neozeelandeză și californiană.
Mașner a spus că aceste două specii s-au adaptat cel mai bine la condițiile existente și că pentru a aduce rase noi e nevoie de noi investiții.
Fondul genetic
De asemenea acesta a ținut ca oaspeții să viziteze și Centrul Republican pentru Ameliorare şi Reproducere a Animalelor unde se păstrează genofondul în mare parte la bovine, adică material seminal (sperma) congelat.
Feodora Mihai din cadrul centrului susține că în banca genetică în azot se păstrează material seminal de mai mulți ani.
Aceasta a spus că au chiar și material seminal de taur din 1974. Aceasta a explicat că furnizează material seminal sectorului privat, dar doar conform „planului de împerechere” adoptat de Guvern.
Iar specialiștii din teritoriu monitorizează, la rândul lor, ca să nu aibă loc împerecherea între „rude” la animale și la fiecare doi ani se schimbă taurul donator.
În teritoriu activează 725 de astfel de oficii.
În laborator Biotehnologii în Reproducere şi Transfer de Embrioni se selectează și se conservează material seminal de la ovine și alte specii.
Cât producem și cât nu ne ajunge
Ulterior oaspeții au mers la ședința de lucru unde au avut loc discuții pe marginea sectorului zootehnic și necesitatea de al revitaliza.
Tatiana Nistorică, şef al Direcţiei Politici de producţie şi reglementări de calitate a produselor animale din cadrul MAIA, a prezentat datele statistice care se referă la sectorul zootehnic, inclusiv, în comparație cu situația de până la 1989, atunci când creșterea animalelor era concentrată la ferme.
Nistorică a spus că sectorul de bovine număra circa un milion de capete în anul 1989, iar în prezent sunt 182.000 de bovine, dintre care vaci mulgătoare doar 122.000.
La fel a scăzut și producția totală de lapte, dar și productivitatea medie a laptelui de la o vacă începând cu 1989.
„La moment producția totală de lapte constituie 504.000 tone, iar în 1989 a fost de 1.458.000 tone. Totodată productivitatea medie la o vacă începând cu 1989 a scăzut până în 2001. Dar încet-încet o ușoară creștere o observăm în următorii ani. Aceasta creștere se datorează în mare parte animalelor concentrate în ferme cu productivitate înaltă”, a menționat Nistorică.
Conform datelor, unele dintre cele mai înalte indici cu privire la productivitatea laptelui sunt înregistrate în Găgăuzia – în jur de 505 litri per vacă. Specialistul crede că acest lucru se datorează faptului că în această regiune bovinele sunt concentrate în mare parte în ferme.
Sub aspectul securității alimentare și în special de asigurare cu lapte și produse lactate, Republica Moldova își asigură doar 66% cu lapte ca și materie primă din Moldova. 33% reprezintă deficitul de lapte care este acoperit de produsele de import.
„Consumul total de lapte, conform normelor fiziologice ar trebui să fie 759.000 tone, dar noi producem doar 504.000 tone de lapte anual”, a subliniat Nistorică.
Expertul din cadrul MAIA a menționat că și în alte sectoare se atestă o scădere drastică a efectivului de animale și capacitatea de producere în raport cu necesarul alimentar. De exemplu, conform normelor fiziologice Moldova poate să aprovizioneze consumul necesar de țară de doar 13 % cu carne de bovine, cu carne de porcine sunt asigurați cu 68%, cu carne de pasăre ne asigurăm cu 75%.
Per total, suntem asigurați doar cu 65% cu producție autohtonă din totalul necesar alimentar cu carne de toate tipurile.
Tatiana Nistorică susține că reducerea șeptelului de animale și trecerea efectivului din ferme în gospodăriile casnice nu permite utilizarea eficientă a tuturor factorilor de producție, dar și comercializarea producției zootehnice. De asemenea reducerea șeptelului de animale a redus și consumul de animale.
Viziunea ministerului
Viceministrul MAIA Iurie Ușurelu a menționat că starea actuală a sectorului zootehnic poate fi descrisă ca una „strigătoare la cer”.
Acesta susține că este necesar de revitalizat acest sector într-un ritm accelerat.
„Departamentul nostru de zootehnie este clar abilitat cu sarcina de a elabora strategia de revitalizare a sectorului zootehnic. Până pe data de 20 mai nouă în cadrul ministerului o să ne fie prezentată strategia clară”, a spus Ușurelu.
Totodată, viceministrul a spus participanților la ședința de lucru că ministerul și-a trasat ca obiectiv crearea a trei centre model de transfer al cunoștințelor unde vor învăța tineri specialiști, centre de reperfecționare a cadrelor, dar și ca în baza fermei institutului să fie creat un complex de creștere a animalelor.
De asemenea, ministerul va atrage atenția asupra asigurării securității alimentare a țării, siguranței alimentului, dezvoltării sectoarelor conexe, dar și utilizarea deșeurilor, cum ar fi dejecțiile din ferme, ca produs organic în sectorul fitotehnic, utilizarea eficientă a factorilor de producţie și asigurarea nivelului ridicat de eficienţă privind producerea, achiziţia, prelucrarea şi comercializarea laptelui şi a produselor lactate.
Ferma de bovine din Maximovca a fost exploatată pînă în 2016, inclusiv, de aceea se simte mirosul de lapte. Să nu inducă lumea în eroare – cu 2-3 ani în urmă. Cei de la minister o știu prea bine!
Bună ziua .am o intrbare adica am cumparat o mini ferma ancăpere care a fost pregatita pentru vaci mulgatoate și as vrea Sao reînnoiesc cu animale dacă e posibil sa răzbat la fonduri granturi europene pentru a o reforma antro mini ferma performanta
Nimeni numirea să-mi răspundă. Pe de o parte se spune ca trebuie sa reformat sa readucem sectorul zootehnic la un nivel normal de producerea. Statul ar trebui sa ajute ori ce om cu ambiții care vrea sa producă carne lapte natural oua și asa.mai de. Chiar vreau și eu o susținere financiarapentru procurarea bovinelor și oi deprasila
Bună ziua. Iată vedeți cum se petrece ,de doua ori am scris comentarii din partea sectorului zootehnic .CHEAR vreau sa fac o mini ferma de bovine de vreo 20 30 de capete, caapre , găini ouătoare cu un ajutor financiar european,dar eata cineva de la tribuna vorbește foarte frumos ca trebuie sa dezvoltam sectorul zootehnic ear pe alta parte va dați an umbra după ce ați vorbit când vine vorba de ajutor financiar . Cum și când ne vom putea noi dezvolta europenele. Mie a-mi pare ca pe statul nostru nu-l interesează acest sector zootehnic.mai bine ar fi pentru stat sa cumpere carnea de cat sa o producem noi pe loc nuiele atâta bătaie de cap. Dar statul atunci devine bogat când produce mult și calitativ și exporteza mult și locuri de munca vor fi mai multe și lumea ar fi mai fericita ,dar asta voi nu vreți pentru ca nu vii convenabil voua
As ruga să-mi răspundeți la centariile mele va rog.