‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFOTO. Forum național de bune practici pentru protejarea plantațiilor viticole de maladii

FOTO. Forum național de bune practici pentru protejarea plantațiilor viticole de maladii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova are nevoie urgentă de preluarea bunelor practici internaționale privind profilaxia şi combaterea bolilor în plantațiile sale vitivinicole. Flavescence dorée (Îngălbenirea aurie) și Bois noir (Lemnul negru) sunt principalele maladii incurabile fitoplasmice care progresează alarmant în ultimii ani și afectează podgoriile țărilor producătoare de vinuri, iar Republica Moldova nu face excepție. Pentru a identifica cele mai eficiente măsuri aplicabile pentru țara noastră, în data de 5 decembrie a avut loc la Chișinău Forumul național ştiinţifico-practic „Flavescence dorée/Bois noir – bunele practici privind depistarea, profilaxia şi combaterea”.

Evenimentul, organizat la inițiativa Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), s-a încheiat cu o rezoluție prin care se solicită Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dar și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor să aducă modificări la actualul cadru regulatoriu pentru a-l armoniza cu cel din UE în vederea respectării cerințelor de carantină. La rândul său, ONVV se angajează să ofere expertiză și suport financiar împreună cu partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională  (USAID) și Guvernul Suediei.

Vasile Luca, viceministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „În unele regiuni ale Republicii Moldova există probleme legate de situația fitosanitară, în special atacuri ale unor boli fitoplasmice, precum Îngălbenirea aurie și Lemnul negru. Astfel, venim în suportul viticultorilor pentru a le spune cum depistăm, cum combatem și cum pot fi evitate atacurile din partea acestor dăunători.”

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Îngălbenirea aurie și Lemnul negru sunt maladiile care duc la scăderea semnificativă a recoltei și a calității strugurilor, inclusiv la dispariția completă a parcelei. În consecință, scade competitivitatea întreprinderilor vitivinicole și nu mai putem fi la fel de performanți pe piețele de export. De aceea, investim în tehnologii de ultimă generație și aducem expertiză externă pentru a îmbunătăți practicile de lucru și a dezvolta pe termen lung sectorul vitivinicol din Republica Moldova.”

Doina Nistor, directorul Proiectului de Competitivitate din Moldova: „Prin proiectele USAID din ultimii 10 ani și cu suportul Guvernului Suediei  din 2016, susținem industria vitivinicolă a Republicii Moldovei pentru a se transforma și repoziționa pe piețe mai previzibile și, totodată, mai competitive. În prezent, peste 70% din vinurile îmbuteliate în Moldova sunt exportate în Uniunea Europeană și Asia. Aceste piețe solicită produse de calitate înaltă. Prin urmare, investițiile continue în calitate și sporirea productivității rămân o prioritate pentru industria vitivinicolă a Moldovei în următorii ani.”

Experți din Franța și Italia, prezenți la forum, au prezentat metode moderne de tratare a viței-de-vie afectate și de luptă împotriva acestor boli pentru a asigura continuitatea plantațiilor viticole și a obține vinuri de calitate înaltă.

Franck Mazy, inginer și expert viticol, directorul primului cabinet privat de consultanță și expertiză în domeniul viticulturii din Franța: „Podgoriile abandonate sunt un focar de răspândire a maladiilor specifice. Conform unui regulament guvernamental din 2013, în Franța parcelele afectate de Flave se plasează pentru doi ani în carantină. Ulterior, dacă boala evoluează, viticultorii sunt obligați să defrișeze butucii afectați, să trateze parcela cu insecticide, apoi, la fiecare două saptamani, să trateze cu apă fierbinte de la stațiile omologate. Compensații pentru defrișare nu sunt prevăzute. În cazul nerespectării regulamentului există pedepse: amendă sau închisoare.”

‹ adv ›

Industria vitivinicolă din Republica Moldova nu deține date cantitative pertinente referitoare la amploarea răspândirii acestor maladii în podgoriile autohtone. De aceea, în toama acestui an a fost lansat în premieră un proiect amplu de diagnosticare a plantațiilor vitivinicole, denumit „FlaveDor”. Acesta include survolarea aeriană și fotografierea multispectrală a viilor, procesarea imaginilor printr-un algoritm computerizat cu scopul detectării focarelor bolilor. Respectiv, în cadrul unui proiect-pilot o dronă cu cameră specializată a scanat eșantioane din trei podgorii din Republica Moldova (vinăriile „Sălcuța”, „Chateau Vartely” și „Cricova”).

Victor Efros, agronom la Combinatul de vinuri Cricova: „Noi încercăm deja și cu ajutorul dronei să depistăm suprafețele afectate și plantele bolnave. Pentru că într-un câmp nu toate plantele sunt bolnave, drona depistează nivelul de afectare al plantației. Intervenția precoce ne ajută să asigurăm continuitate plantațiilor viticole și competitivitate producerii strugurilor pentru obținerea vinurilor de calitate înaltă.”

După Franța, Republica Moldova este a doua țară din Europa care recunoaște potențialul imens al tehnologiilor și este deschisă să le implementeze. Depistarea, profilaxia și combaterea bolilor în plantaţiile viticole din Republica Moldova constituie scopul principal al proiectului „FlaveDor” pentru anii 2017-2019, realizat de ONVV cu suportul partenerului său strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională  (USAID) și Guvernul Suediei.

Preluarea bunelor practici internaționale reprezintă următoarea fază a proiectului, după ce precedenta etapă a constat în identificarea tehnologiilor și furnizorului de echipament, fază în care a fost identificat și contractat consorțiul canadiano-franco-american „SkySquirrel Technologies, efectuarea procurărilor propriu-zise, instruirea piloților locali pentru a putea coordona aparatele de la sol și pregătirea imaginilor pentru procesare, dar și survolarea de test și de calibrare pentru a verifica acuratețea tehnologiei cu date colectate manual.

‹ adv ›

Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Vinului şi Viţei-de-vie (OIV) arată prezența maladiei Flavescence Dorée (Îngălbenirea aurie) în aproximativ 50% din suprafețele de viță-de-vie cultivată, respectiv – pierderi de recoltă între 40 și 80%, ceea ce cauzează prejudicii mondiale estimate la 10 miliarde de dolari SUA.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›