‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn 2018 sectorul agricol are de recuperat potențialul pierdut

În 2018 sectorul agricol are de recuperat potențialul pierdut

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agricultura Republicii Moldova rămâne unul din domeniile vulnerabile ale economiei moldovenești, în pofida faptului că doi ani la rând în sector sunt înregistrate rezultate bune, peste așteptări. Cea mai mare parte a fermierilor se confruntă cu problema accesului la finanțare ieftină, cu insuficiența capacităților de a-și crește randamentele, dar mai nou și cu probleme legate de brațele de muncă calificate. Directorul de programe de la IDIS Viitorul, Viorel Chivriga a declarat în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, că anul 2017 a fost unul prielnic pentru fermieri, iar producția a fost la nivel înalt.

„Anul curent pentru agricultură și dezvoltarea rurală este marcat prin rezultate pozitive obținute de agricultori în sectorul vegetal, regresul minor înregistrat în sectorul animalier, creșterea exporturilor de produse agricole și agroalimentare în UE și CSI, reforme instituționale pe partea instituțiilor cu funcții și atribuții în domeniul agricol și dezvoltării rurale, aplicarea mai multor prevederi ale Acordului de Asociere pe dimensiunea agriculturii și dezvoltării rurale”, a explicat Chivriga.

„În anul 2017, sectorul vegetal a fost cel care a generat creşterea producției agricole. Datele operative indică o recoltă globală în creștere la majoritatea culturilor agricole. Mai mult ca atât, randamentele sunt ridicate al doilea an consecutiv și asta în pofida faptului, că în luna aprilie, hazardurile naturale au afectat suprafețe extinse de culturi agricole în regiunile de Centru și Sud a țării. La acea vreme noi am spus că vremea rea nu va afecta prețurile la producția agricolă, iar producția va fi înaltă. Lucru care s-a și confirmat ulterior”, a remarcat directorul de programe.

Comentariul expertului:

La finele anului 2017, au fost înființate culturi de toamnă pentru recolta anului 2018 pe o suprafață de 381,071 mii ha, din care 134,232 mii ha în zona de Nord, 81,755 mii ha în zona de Centru, în zona de Sud – 124,195 mii ha și 40,889 mii ha în UTA Găgăuzia. Din acestea, 297,297 mii ha sunt înființări cu grâu de toamnă, 40,834 mii ha, înființări cu orz de toamnă, și 40,479 mii ha, înființări cu rapiță de toamnă. În anul curent, starea culturilor agricole înființate este bună, ceea ce ne face să credem că prognozele pentru anul viitor, pentru recolta cerealelor din prima grupă vor fi destul de optimiste.

‹ adv ›

Sectorul zootehnic a fost marcat de o descreştere în Tr.1-3, 2017, dar relativ uşoară comparativ cu cel vegetal. Totodată, trendul de diminuare a efectivului de animale practic a revenit comparabil cu anii precedenţi, excepţie fiind anul 2016. Respectiv, în perioada de analiză, numărul de bovine a scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate puţin peste 178 mii capete faţă de 201 mii capete.

Pe partea suportului financiar pentru agricultori, aparent este o schimbare pozitivă. Suma de subvenționare este de 900 milioane de lei, mult mai mare comparativ cu anii precedenți, dar o parte a banilor vor merge tradițional pentru stingerea datoriilor din anul trecut. Dar, pe lângă rezultatele relativ bune înregistrate la finanțarea agriculturii sunt semnale clare, că unele măsuri nu dau rezultatele așteptate. Numai 120 de producători agricoli și-au asigurat culturile agricole și animalele. Ca suprafață asigurată s-au înregistrat circa 5800 ha (diverse culturi) din cele peste 1,6 milioane ha de teren arabil și circa 2000 capete de animale. La fel, nu a fost nici un dosar la măsura legată de promovarea producției pe piețele de desfacere (M 1.9), și doar 2 cereri la măsura privind stimularea consolidării terenurilor agricole, este de părere Viorel Chivriga.

Pentru anul 2018, estimăm că producția agricolă va marca un avans de 5 la sută comparativ cu anul 2017, în creștere vor fi și producțiile de produse animaliere și parțial cele vegetale. Prețurile la produsele agricole, în special la cereale și fructe vor fi instabile, dar și superioare în primul semestru al anului 2018, față de cele înregistrate în semestrul II al anului 2017. La fel, credem că în 2018 și 2019, vor exista riscuri extinse pentru aplicarea cerințelor Acordului de Asociere pe partea agriculturii, dezvoltării regionale, și mediului, datorate reorganizării ministerului de resort, căruia îi vor reveni obligațiuni extinse în urma comasării MAIA cu Ministerul Mediului și subdiviziunilor Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Pe de altă parte, următorii 2 ani, care sunt electorali, vor fi marcați prin mai multe decizii populiste, ezitări în realizarea reformelor dureroase și ingerințe politice în sectorul economic.

‹ adv ›

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›