Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a anunțat despre confirmarea unui focar de pestă porcină africană la doi porci domestici, găsiți morți la marginea unui teren agricol situat la o distanță de 800 metri de orașul Vulcănești.
A fost întrunită Comisia Antiepizootică Excepțională Vulcănești, care a aprobat un Plan complex de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului. Ancheta epidemiologică a fost realizată de către o echipă de inspectori ai Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Vulcănești.
În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, ANSA prin structurile teritoriale de nivel raional monitorizează permanent situația epizootică pentru limitarea extinderii bolii și eradicarea ei.
Comentarii