‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaAltoirea viței de vie: Recomandări pentru a obține rezultatele dorite

Altoirea viței de vie: Recomandări pentru a obține rezultatele dorite

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Altoirea viței de vie este una din metodele de înmulțire vegetativă care este posibilă datorită calusului. Chiar dacă pare a fi un procedeu ușor, este necesar de ținut cont de câteva recomandări pentru a obține rezultatele dorite, și anume:

Recoltarea altoiului și portaltoiului

Recoltarea altoiului – se face imediat după căderea frunzelor și până temperatura aerului ajunge la -5°C. Lăstarii se taie de pe butuc lăsând de la bază 4-5 ochi. Imediat după recoltare, coardele de altoi se fasonează selectând pe cele cu grosimea de la 7-13 mm și lungimea de cel puțin 6 ochi bine dezvoltați, fără vătămări, apoi se leagă în pachete a câte 100-200 bucăți, etichetându-se. Pe etichetă se indică, soiul, numărul de coarde, data și locul recoltării, după care se transportă la locul depozitării.

Recoltarea portaltoiului – se face iarna, după primele înghețuri mai puternice, recoltându-se toți lăstarii maturați, cu grosimea de 7 – 13 mm, drepți și fără vătămări, concomitent se înlătură cârceii, inflorescențele și rămășițele de copileți. Se îndepărtează vârfurile nematurate, porţiunile bolnave sau bătute de grindină şi cele vătămate, cât şi cele prea subţiri (sub 7 mm grosime).

‹ adv ›

Lăstarii de portaltoi se leagă în pachete a câte 100 – 200 bucăți, fiind scurtați de o lungime, două sau trei, etichetându-se. Pe etichetă se indică informația la fel ca și la altoi, după care se transportă la locul depozitării.

Citește despre Tratamente la vița de vie realizate înainte de înflorit.

Înainte de a depozita pachetele de altoi și portaltoi se aplică obligatoriu tratamentul împotriva mucegaiurilor, pentru a obţine un material de calitate.

‹ adv ›

Depozitarea și păstrarea butașilor altoi/portaltoi  – se face în camere frigorifice, la o temperatură şi umiditate controlată.

În cazul depozitării în camere frigorifice, temperatura în timpul iernii trebuie menţinută în jurul unor valori pozitive, cât mai aproape de 0°C (1…4°C). Umiditatea relativă a aerului din încăpere trebuie menţinută în permanenţă la peste 85%.

În cazul în care nu există camere frigorifice, depozitarea butaşilor altoi/portaltoi se poate face şi în silozuri de nisip, construite la suprafaţa solului.

‹ adv ›

Grosimea stratului de nisip care îmbracă pachetele de butaşi trebuie să fie de 35-40 cm. Se recomandă ca în perioada păstrării să se facă controale periodice pentru a verifica starea fitosanitară a materialului.

Pregătirea altoiului și portaltoiului

Coardele portaltoi – se scot de la păstrare cu 10 – 12 zile înainte de altoire, se fasonează, segmentează în butași cu lungimea de 38–40 cm. Tăietura la polul inferior al butaşului trebuie să fie la 0,5 – 0,8cm mai jos de nod. Acele coarde, care au grosimea de 7-13 mm; se calibrează cu ajutorul instalației. După segmentare se orbesc ochii cu un briceag neascuţit,  după care aceşti butaşi se umectează timp de 36-72 ore, atingând 55-57% în apă moale cu temperatura de 17-20°C. În continuare butaşii se preforţează în scopul favorizării formării calusului la polul superior.

Coardele altoi – se scot de la păstrare cu 2-3 zile înainte de altoire, se fasonează, se taie toate resturile de copileți, ciorchini, cârceii, se fragmentează în butaşi de 1 ochi secţionându-se la 1,5 cm deasupra fiecărui nod, calibrându-i cu ajutorul instalației, ca și la portaltoi.

Butaşii segmentaţi se umectează în apă moale timp de 12-36 ore, până când umiditatea lor atinge 55-57%. Astfel pregătiţi, butaşii altoi sunt gata de altoit.

Altoirea butașilor la masă

Altoirea – perioada efectuării la masă este determinată de mai mulţi factori, constituind 25-30 de zile, poate fi începută în decada a treia a lunii martie şi terminată la sfârșitul lunii aprilie.

În acest timp trebuie respectată succesivitatea altoirii, în funcţie de soiul altoiului şi portaltoiului. De exemplu, pentru altoirea timpurie sunt indicate soiurile de portaltoi Cober 5BB şi S04, deoarece butaşii lor au capacitate mai bună de formare a calusului decât a soiului 101-14.

Pentru sporirea productivităţii muncii se utilizează altoirea cu diferite dispozitive. O răspândire largă a căpătat-o dispozitivul OMEGA, pus în funcţiune de forţa piciorului. Secţiunile de îmbinare a partenerilor se fac în profil omega. Nutul (fisura) se face pe portaltoi, federul (cepul) — pe altoi. Direcţia secţiunii începe de pe partea ventrală sau dorsală.

Parafinarea – înainte de parafinare, butaşii altoiţi se ţin cu punctul de altoire în apă curată, timp de 2-4 secunde, pentru a umplea spaţiile libere şi a împiedica oxidarea ţesuturilor de la suprafaţa secţiunilor. Parafinarea se face după zvântarea suprafeţei butaşilor altoiţi în punctul de altoire pe o lungime de 12-15cm, la temperatura de 100-105°C.

Citește despre Cum se efectuează corect tăierile la vița de vie.

Forțarea – esenţa constând în crearea condiţiilor artificiale de temperatură şi higroscopicitate în zona punctului de altoire şi de formare a rădăcinilor, formarea calusului şi creşterea ochilor altoiului. Sunt cunoscute mai multe metode de forţare a butaşilor altoiţi, ele fiind grupate în două:

  • Stratificare cu rumeguş, perlit, muşchi, nisip, paralon, mraniţă.

  • Fără stratificare, deschisă inclusiv pe apă, pe perlit, în camere climatizate.

Mai apoi, are loc formarea calusului, astfel, este necesară verificarea concreșterii dintre altoi și portaltoi. După care butașii altoiți sunt aclimatizați pentru a fi pregătiți pentru plantare.

Plantarea în școală, îngrijirea și recoltarea

Plantarea – pe teren bilonat și mulcit cu peliculă prealabil, distanța de plantare 6-8 cm, sau conform găurilor perforate.

Îngrijirea – lucrarea solului, fertilizarea concomitent cu udarea, protecția fitosanitară, cârnitul, înlăturarea impurităților.

Află aici Cum restabilim vița de vie, pomii afectați de erbicide.

Recoltarea – după căderea frunzelor, toamna vițele înrădăcinate  se scot mecanizat, calibrează, parafinează, leagă în pachete, punându-se la păstrare.

Aceste materiale didactice ilustrative au fost elaborate de către Alexandru Boian, profesor discipline agronomice, gr. didactic doi, I.P. CEVVC, cu suportul Proiectului Agricultură Performantă în Moldova, finanțat de USAID. Materialele didactice illustrative sunt utile pentru profesori, maiştri, elevi ai instituțiilor de învățămînt tehnic, dar și pentru persoanele interesate de acest domeniu.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›