Certificatul de inofensivitate și cel de conformitate sunt încă două acte ce vor fi anexate la pachetul documentelor ce trebuie să însoțească produsele agricole importate în Moldova. Despre aceasta a informat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) care a susținut astăzi, 1 august, o conferință de presă.
Noile reguli sunt aplicate în contextul modificărilor Legii cu privire la produsele de uz fitosanitar și la fertilizanți, operate în decembrie 2012. „Materia primă agricolă, produsele agroalimentare de import trebuie să fie însoțite în mod obligatoriu de certificatul fitosanitar, de certificatul de inofensivitate și de certificatul de conformitate”, se menționează în alineatul 5 al articolului 23.
„Certificatul de inofensivitate este un act eliberat din țara de origine. Se prelevează o mostră din marfă, se efectuează analize de laborator, apoi este eliberat documentul”, a explicat Andrei Balan, șeful Dirceției Coordonarea Postrurilor la Frontieră din cadrul agenției.
Deși modificările legislative au intrat în vigoare în luna martie, curent, importatorii nu au fost sancționați pentru lipsa certificatelor. A urmat o perioadă de informare a agenților economici. Reprezentantul agenției a specificat că, începând de săptămâna viitoare, importatorii care nu vor prezenta pachetul de documente complet, nu vor putea introduce marfa în Republica Moldova.
Sursa: tv7.md
Comentarii