A devenit deja o tradiție pentru sectorul nucifer moldovenesc ca la sfârșit de an să fie organizat Forumului Național Anual al Nucicultorilor, care în acest an a ajuns la cea de-a 7 ediție. Evenimentul se va desfășura la Chișinău, la data de 12 decembrie cu începere de la orele 9.30, în incinta Sălii Polivalente a Institutului Muncii, str. Zimbrului 10.
Ediția a 7-a vine cu un mesaj sigur de transformare și modernizare a ramurii. Vor fi anunțate noi priorități și direcții de dezvoltare.
„Vor veni cu prezentări cei mai buni experți pe tehnologia culturilor nucifere, experți în economie și marketing și alți profesioniști. La fel, se vor expune și câțiva dintre cei mai cunoscuți actori ai nuciculturii europene (Franța, Italia și România), care vor prezenta tendințe, oportunități și ameliorări tehnologice privind cultura nucului”, a menționat Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere.
Agenda evenimentului poate fi vizualizată accesând următorul link.
Forumului Național Anual al Nucicultorilor este principalul eveniment ramural care reunește anual peste 300 de participanți: producători, procesatori, experți în economie și comerț, pepinieriști, furnizori de echipamente și diverse materiale, parteneri comerciali și reprezentanți ai Statului. Această platformă de discuții oferă participanților posibilitatea de a interacționa și a aduce astfel mai multă coeziune, solidaritate și unitate socio-profesională în sectorul culturilor nucifere.
Comentarii