După ce acum câteva zile au fost depistate focare de gripă aviară în Polonia și Ungaria, virusul a ajuns și în România.
ANSVSA a anunțat despre depistarea virusului într-o fermă de tip comercial din județul Maramureș.
Potrivit ANSVSA, la ora actuală, situația este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere a focarului și nu există posibilitatea afectării sănătății populației.
„S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de diagnosticarea, într-o exploatație comercială de găini ouătoare din judetul Maramureș, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe țări europene. Pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din județul Maramures și județele limitrofe”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Amintim că, gripa aviară a produs ravagii în mai multe țări europene, iar zeci de mii de păsări au fost sacrificate pentru a limita răspândirea virusului.
Comentarii