‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAO Green Nations va demara un curs de instruire în apicultură a persoanelor cu...

AO Green Nations va demara un curs de instruire în apicultură a persoanelor cu dizabilități locomotorii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

La data de 15 ianuarie 2020 AO Green Nations a semnat un Acord de cooperare cu Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO.

„Am decis că, implementarea Programului de instruire a persoanelor cu dizabilități și cu necesități speciale, parte componentă a PEDAM, prin intermediul căruia se va asigura instruirea practică și teoretică în domeniul selecției, reproducerii și întreținerii albinelor, reprezintă o prioritate pentru anul 2020”, au menționat reprezentanții AO Green Nations.

În cadrul acestui program, AO Green Nations va demara, începând cu 1 martie 2020, un curs de instruire a persoanelor cu dizabilități locomotorii. În acest sens, se va realiza o cooperare cu entitățile de selecție și reproducere în apicultură, astfel încât să fie posibilă și instruirea practică a persoanelor instruite. AO Green Nations și Asociația Obștească „MOLDAPIS”, condusă de un întreprinzător cu renume din domeniul selecției și reproducerii albinelor, Petru Sacara, au ajuns la un acord în privința instruirii practice în cadrul stupinelor de prăsilă atestate de stat, începând cu noul sezon apicol, a 10 persoane din cadrul programului.

Suplimentar, în cadrul proiectului, pentru tinerii (16 – 35 ani) față de care este aplicat un program probațional și cei care au beneficiat de serviciile sociale ale instituțiilor rezidențiale pentru copii rămași fără ocrotire părintească, au fost identificate 10 stupine care sunt pregătite să ofere pentru acest an instruire practică pentru alte 30 de persoane.

‹ adv ›

Întregul program de instruire (practică și teoretică) se va desfășura conform standardelor europene și în conformitate cu programele de instruire ale asociațiilor apicole din Germania și Austria.

Datorită susținerii entităților publice ale Uniunii Europene și organizațiilor internaționale non-guvernamentale, instruirea beneficiarilor programului va fi gratuită.

Cei mai buni 3 absolvenți ai programului de instruire vor fi ajutați de AO Green Nations să-și deschidă propria afacere în apicultură (reproducere/selecție sau întreținerea albinelor), iar celorlalți absolvenți li se va oferi un loc de muncă în domeniul apicol.

‹ adv ›

Pentru participare la programul de instruire persoanelor cu dizabilități și cu necesități speciale vă rugăm să contactați AO Green Nations, până la data de 28 februarie 2020, la tel. 022 123131 sau email: [email protected].

În poza principală: Constantin Rusnac, Secretar General al Comisiei Naținale a Republicii Moldova pentru UNESCO; Luminița Drumea, Secretar General-adjunct al Comisiei Naținale a Republicii Moldova pentru UNESCO; Denis Cernomoreț, Președinte al AO „Green Nations”

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›