‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 14 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriA fost simplificată procedura de certificare a originii mărfurilor pentru exportatori în Norvegia și...

A fost simplificată procedura de certificare a originii mărfurilor pentru exportatori în Norvegia și Elveția

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Antreprenorii care vor livra mărfuri în Norvegia și Elveția ar putea fi scutiți de obligativitatea obținerii certificatului de origine forma A, eliberarea căruia costă 6 euro. De această facilitate ar urma să beneficieze agenții economici care vor solicita includerea în Sistemul Informațional al Exportatorilor Înregistrați (REX-System). Procedura de înregistrare urmează a fi elaborată, promovată și aprobată cel târziu până în anul 2020. Prevederea a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri, 27 februarie, a Executivului.

Prin urmare, odată cu înregistrarea în acest sistem, Exportatorii Înregistrați vor putea să confirme originea mărfurilor doar în baza unei declarații, aplicată pe un document comercial. Facilitățile derivate din deținerea acestui statut sunt similare celor oferite de certificatul de Exportator Aprobat, aplicabil în cadrul Acordurilor de liber schimb cu statele membre UE/CEFTA și Turcia.

Datele statistice arată o creștere semnificativă a volumului exporturilor atât în Elveția, cât și în Norvegia. În anul 2018, valorile de export înregistrate în relația cu Elveția au crescut cu 31%, însumând aproape 65 de milioane de dolari. În același timp, în Norvegia, țara noastră a exportat mărfuri de 0,4 milioane dolari, creșterea fiind dublă față de valorile consemnate în 2017.

‹ adv ›

Tot în cadrul ședinței de astăzi, au fost aprobate o serie de hotărâri de Guvern în vederea ajustării cadrul normativ la modificările operate anterior în Codul Vamal. Acestea se referă, preponderent, la simplificarea condițiilor de obținere a autorizațiilor privind utilizarea procedurilor simplificare precum AEO (Agent Economic Autorizat), PVD (vămuirea la domiciliu) sau Exportator Aprobat.

În luna ianuarie a acestui an, valoarea mărfurilor exportate de deținătorii statutului de Exportator Aprobat a crescut cu 36%, cifrându-se la peste 690 de milioane de lei. Actualmente, sunt înregistrați 118 agenți economici autorizați, 26 de Exportatori Aprobați și 78 de antreprenori care au permisiunea vămuirii la domiciliu.

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›